Grupul american ExxonMobil este foarte interesat să câştige o licitaţie de atribuire a unor lucrări de explorare de petrol şi gaze în perimetre bulgăreşti din Marea Neagră, a declarat Stacey Weltmer, director pentru operaţiuni de explorări în Europa şi Regiunea Caspică, transmite Novinite. Weltmer s-a întâlnit la noul sediu central al companiei din Houston, Texas, cu Delian Dobrev, preşedintele comisiei pentru energie din Adunarea Naţională a Bulgariei şi fost ministru al Energiei, cu vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Zecio Stankov, şi cu vicepreşedintele consiliului de administraţie al Bulgratransgaz, Delian Dimitrov. Potrivit lui Weltmer, grupul ExxonMobil este foarte interesat de a explora perimetrele Teres şi Silistra din Marea Neagră. Termenul de depunere a ofertelor este 21 septembrie 2015. Durata contractului va fi de cinci ani, cu posibilitatea de a fi prelungit cu încă doi ani, a spus Stankov. Vicepreşedintele Bulgratransgaz, Delian Dimitrov, a arătat că Bulgaria a început deja construcţia gazoductelor de interconectare cu România, Serbia, Grecia şi Turcia, anticipându-se că infrastructura de gaze a ţării va ajunge la o capacitate anuală de 20 de miliarde metri cubi de gaze. În plus, urmează să fie extinsă capacitatea de stocare a unui depozit de gaze din Ciren. Reprezentanţii Exxon Mobil au arătat la rândul lor că sunt interesaţi de oportunităţi de explorare în regiunea Mării Negre, unde au experienţă şi dispun deja de studii de cercetare. În octombrie 2014, ExxonMobil și OMV Petrom au început forajul unei sonde de explorare pentru un nou prospect în blocul românesc Neptun din Marea Neagră. Astfel, platforma Ocean Endeavour forează sonda de explorare Pelican South-1 la aproximativ 155 de kilometri de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre. Sonda va testa o nouă structură geologică în blocul Neptun. La începutul lunii octombrie, platforma Ocean Endeavour a finalizat forajul sondei Domino-2, iar datele obținute de sondă sunt în curs de evaluare. ExxonMobil și OMV Petrom dețin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă a blocului Neptun, operat de compania americană.