ExxonMobil şi Petrom, forare cu tehnică de ultimă generaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sub “patronaj” boccian

ExxonMobil şi Petrom, forare cu tehnică de ultimă generaţie

Eveniment 17 Ianuarie 2012 / 00:00 482 accesări

Primul-ministru Emil Boc a avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Kevin T. Biddle, vicepreşedinte al ExxonMobil Exploration International Ltd. (EMEPRL) şi cu Ian A. Fischer, vicepreşedinte director general al EMEPRL. Întrevederea are loc în contextul în care EMEPRL, o filiala a companiei Exxon Mobil, împreună cu Petrom au început forajul de explorare la sonda Domino-1, prima sonda de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre. Reprezentanţii companiei ExxonMobil au prezentat şefului Executivului stadiul programului de explorare în ape de mare adâncime în perimetrul Neptun din Marea Neagră, derulat împreună cu Petrom. În acest sens, a fost menţionat faptul că pentru acest program şi pentru forarea primei sonde de mare adâncime în apele româneşti ale Mării Negre – Domino – 1, ExxonMobil a adus în România tehnică de ultima generaţie. Programul de forare la sonda Domino – 1 este estimat a dura până la 90 de zile, la care se adaugă o perioadă de analiză şi interpretare a datelor colectate. Primul-ministru Emil Boc a subliniat sprijinul pe care îl acordă Guvernul investitorilor români şi străini, în condiţiile în care priorităţile sunt legate de susţinerea mediului de afaceri şi crearea locurilor de muncă. Totodată, premierul a menţionat importanţa dezvoltării proiectelor de explorare în sectorul energetic, în scopul susţinerii eforturilor României de diversifica sursele de energie şi de a reduce dependenţa de importuri în acest domeniu. La întrevedere au participat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Ptruti, consilierul de stat pe probleme economice al primului ministru, Andreea Paul Vass, şi secretarul de stat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului. În şedinţa de Guvern din 20 iulie 2011, Guvernul a decis prelungirea cu cinci ani a perioadei de explorare în cadrul Acordului de concesiune încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, şi companiile OMV Petrom şi Exxon Mobil, pe de altă parte. Guvernul a aprobat, în acest sens, Hotărârea pentru aprobarea actului adiţional nr. 2 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX-Neptun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1233/2000.

Taguri articol


12