Cu o oarecare greaţă, mister Baconschi, ministrul nostru extern, a împărţit ţara în muncitori şi cerşetori. E limpede că, în opinia sa, undeva, la coadă, suntem o ţară în care se practică pe scară largă întinsul mâinii, miloaga până la pocăinţă şi teatrul ieftin pentru doi bani. Domnul Baconschi nu emite nicio teorie despre culoarea cerşetoriei, dar deduc că fenomenul în cauză nu are legătură cu portocaliul aflat la putere. De fapt, ecuaţia chimică este cât se poate de simplă, dacă luăm în calcul faptul că roz bombonul stă la baza transformării portocaliului ca, cu cacofonie cu tot, culoare de stat. În fapt, sub conducerea înţeleaptă a preşedintelui jucător, care a transformat instituţiile statului în simple jaloane, deplasându-se în dribling printre ele, cerşetoria a cuprins România. În perioada romantică, aia de după revoluţie, ne confruntam mai mult cu cerşetoria electorală. Campaniile electorale, mai ales în ultimii ani, ieşeau în evidenţă prin strategiile impuse de tot felul de milogi ai politichiei. Sloganele de atunci sunt valabile şi în ziua de astăzi. “Miluiţi un biet candidat cu votul daaat”. Varianta secundă: ”Ajutaţi un biet parlamentar să mai prindă un mandat”. Cu cât ne apropiem de momentul adevărului, mă refer la ziua alegerilor, politicienii noştri devin tot mai săraci. Practic, ca să impresioneze, dumnealor trec la ţinuta obligatorie electorală. Prezentată sumar, ea se compune din: pantaloni cârpiţi în fund, costum demodat şi prăfuit, bască de tractorist tăvălită pe ogoarele patriei, veston fără nasturi şi cu coatele roase în esenţă de tocilari, pantofi găuriţi în talpă după modelul şefului care a însoţit delegaţia FMI la Bucureşti, izmene pe călător opărite între picioare după modelul Zdreanţă, cămaşă fără guler gen Petre Roman, pantaloni scurţi cu şuturi în fund. Recuzita este completată cu: coşul zilnic în miniatură, o jimblă uscată şi două hamsii, o carte de bucate cu paginile smulse, un ghid al celor care se prefac că sunt în greva foamei, diverse reţete pentru pregătit minciunele şi răbdări prăjite a la minut. Cerşitul voturilor face parte din tactica tradiţională a celor care se grăbesc să ocupe un loc sub umbrela protectoare a Puterii. Astfel de cerşetori au împânzit mai toate partidele. Desigur, ca să convingi electoratul, nu poţi să te prezinţi la cerşit cu burta mare şi plină, şuierând a bunăstare. Ca atare, unii politicieni se sacrifică până la lacrimi, ţinând un regim drastic. Acţiunea se încheie la doar câteva minute după anunţarea rezultatelor finale. Desigur, domnul Baconschi, exigentul nostru ministru de Externe, nu s-a referit la cerşetorii politici, pentru că ei sunt acceptaţi în forma în care se prezintă. În definitiv, cerşetoria politică a devenit un fel de afacere sinistră. Asistăm, de pildă, pe această temă, la diverse trocuri de acest gen. “Barterul cerşetoresc” este cât se poate de simplu. Politicianul miluieşte alegătorul cu găleată portocalie şi acesta îi întoarce gestul printr-un vot în familie. De aici şi până la cerşetoria stradală, invocată de Baconschi, nu mai este decât un singur pas. Din punct de vedere politic, suntem o ţară cu foarte mulţi cerşetori travestiţi în aleşi ai poporului…