Fabricarea ecranelor plate suple, posibilă graţie unui nou tip de diode

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fabricarea ecranelor plate suple, posibilă graţie unui nou tip de diode

Monden 22 August 2009 / 00:00 434 accesări

O nouă tehnologie permite producerea unor diode luminescente ultrafine şi asamblarea lor în număr mare pe un suport, pentru a crea dispozitive de iluminat şi ecrane plate suple, ce nu puteau fi fabricate cu tehnologia actuală. Aceste microdiode anorganice pe bază de minerale sînt de 100 de ori mai mici decît cele folosite în prezent şi pot fi asamblate pe diverse suporturi din sticlă, plastic sau cauciuc, au explicat autorii acestei descoperiri. Ei citează mai multe posibile aplicaţii pentru această invenţie: panouri mari de iluminat, ce pot lua forma obiectelor pe care le înconjoară, ecrane de televiziune de înaltă definiţie sau diverse dispozitive medicale ce pot fi folosite pentru monitorizarea semnelor vitale ale pacienţilor.

Faţă de diodele luminescente organice, pe bază de carbon sau plastic, diodele anorganice sînt mai luminoase, mai rezistente, au un termen de valabilitate mai mare şi pot fi integrate mai uşor pe suporturi suple. Această invenţie a fost realizată de echipele de cercetători americani de la Universitatea Illinois, chinezi de la Universitatea Tsinghua din Beijing şi de la Institutul Tehnologiilor de Vîrf din Singapore.

Taguri articol


12