Colaborarea transfrontalieră dintre municipalităţile Medgidia şi Silistra (Bulgaria) se va concretiza printr-un proiect privind construirea unei fabrici de producere a energiei termice şi electrice. Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a spus că proiectul va fi realizat cu fonduri europene şi presupune construirea a două fabrici, una la Medgidia şi alta la Silistra, care, prin arderea deşeurilor menajere, vor produce energie electrică şi termică. „Proiectul va fi implementat de Grupul European de Cooperare Teritorială, înfiinţat anul trecut, împreună cu autorităţile de la Silistra, tocmai pentru aplicarea unor proiecte de dezvoltare, ştiind bine că Uniunea Europeană acordă mai uşor fonduri pentru proiecte dacă acestea sunt realizate prin cooperare transfrontalieră”, a spus Iordache. Primarul a adăugat că ambele fabrici vor fi construite anul viitor, în prezent proiectul fiind la faza de întocmire a studiului de fezabilitate.
COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ. Acordul de Cooperare Teritorială cu Răspundere Limitată Medgidia - Silistra a fost semnat, anul trecut, la Silistra, între primarul Medgidiei, Marian Iordache, şi autorităţile din Silistra. A fost primul acord GECT (Grup European de Cooperare Teritorială) din România, în timp ce în Europa există opt asemenea acorduri. ,,Prin acest acord, părţile (Medgidia şi Silistra) se angajează să continue, să dezvolte şi să promoveze cooperarea lor teritorială, în scopul de a planifica, coordona, dezvolta, promova şi organiza activităţile lor, în special cu privire la accesarea proiectelor finanţate prin programe de cooperare teritorială europeană şi în vederea consolidării coeziunii economice, sociale şi teritoriale aflate sub titlul XVII din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. De menţionat este faptul că banii nu vor veni de la Guvern, ci direct de la Uniunea Europeană”, a spus Iordache.
PROIECTE COMUNE PE BANI EUROPENI GECT cu Răspundere Limitată Medgidia - Silistra este o structură cu personalitate juridică având ca membri fondatori Municipiul Medgidia şi Municipiul Silistra, reprezentate prin primari, care vor putea acţiona în numele acestora, iar aria teritorială pe care Gruparea îşi va putea desfăşura misiunea va fi teritoriul municipiilor care fac parte din Grupare. Astfel, GECT îşi propune prin acţiunile sale să promoveze o cooperare durabilă, concentrată pe dimensiunile strategiei de dezvoltare teritorială transfrontalieră regională. Aceasta se va realiza prin alăturarea comunităţilor şi implicarea lor în acţiuni economice, sociale şi de protecţie a mediului. În acest scop, GECT va fi responsabilă pentru: identificarea, promovarea şi punerea în aplicare a programelor, proiectelor de interes comun în domeniul cooperării teritoriale europene a membrilor săi; facilitarea cooperării transfrontaliere şi în domeniul accesării de proiecte finanţate din programe de cooperare teritoriale europene, între membrii săi, în scopul întăririi coeziunii economice; identificarea proiectelor posibile, a partenerilor de cercetare dacă este necesar, precum şi pregătirea documentaţiei necesare.