Un cetăţean român rezident în Irlanda a fost amendat cu 500 de lei de jandarmii hunedoreni, după ce a fost prins în timp ce făcea o şedinţă de spiritism în sanctuarul din cetatea Sarmizegetusa Regia, monument protejat UNESCO. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal“ Hunedoara, sublocotenent Lucian Stoichiţoiu, a declarat, ieri, că jandarmii montani de la Postul de Jandarmi Ordine Publică Montan Grădiştea de Munte - Sarmizegetusa Regia au fost anunţaţi, luni seară, de către personalul unei firme de pază că un bărbat a intrat în sanctuarul mare circular din cetatea Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, unde făcea ritualuri de spiritism.
„Ion C., în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în Irlanda, a ignorat marcajele ce interzic accesul în acea zonă, respectiv normele de vizitare a sitului arheologic, ce obligă vizitatorii să nu organizeze manifestaţii publice, cultural-artistice, ceremonii religioase sau ezoterice, şedinţe de yoga, spiritism sau de vindecare şi purificare în incinta sitului arheologic fără aprobarea prealabilă a administraţiei monumentului, precum şi să nu participe la astfel de adunări. Bărbatul a fost oprit de jandarmii montani, care l-au amendat cu 500 de lei, în conformitate cu Regulamentul de vizitare a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia - Grădiştea de Munte“, a declarat Lucian Stoichiţoiu. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei devin adevărate locuri de pelerinaj în perioada Sânzienelor. Aici, „cerurile se deschid“, spun „iniţiaţii”. Pentru a preîntâmpina asemenea manifestări, în cetatea Sarmizegetusa Regia, considerată un centru energetic de către amatorii de meditaţii, practicile religioase şi mistice au fost interzise. Potrivit administraţiei monumentului UNESCO, unii vizitatori erau deranjaţi de aceste manifestări, iar unele ritualuri, pe care turiştii le făceau urcându-se pe monumente, au dus la deteriorarea acestora.