Facebook, acuzat că a trimis informații false UE în timpul preluării WhatsApp

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facebook, acuzat că a trimis informații false UE în timpul preluării WhatsApp

Tehnologie 20 Decembrie 2016 / 14:55 677 accesări

Reglementatorii antitrust din UE au acuzat Facebook că a furnizat informații înșelătoare în timpul procesului de preluare a WhatsApp, compania putându-se confrunta cu o amendă de 1% din cifra de afaceri, potrivit Reuters. Reclamațiile trimise către Facebook nu vor avea impact asupra aprobării fuziunii în valoare de 22 de miliarde de dolari, potrivit unei declarații a CE publicate marți. Problema vizează schimbarea politicii private a WhatsApp din august, potrivit căreia ar împărtăși câteva numere de telefon ale utilizatorilor cu Facebook, declanșând investigații din partea a numeroase autorități de protecție a datelor din UE. Comisia susține că Facebook preciza în notificările achiziției că nu ar fi responsabil de procesul de îmbinare a conturilor celor două companii. ”În declarația de azi, Comisia apreciază preliminar că, în ciuda declarației Facebook și a răspunsului din timpul analizei fuziunii, posibilitatea tehnică de a combina ID-urile utilizatorilor Facebook cu ID-urile utilizatorilor WhatsApp exista în 2014. În această fază, Comisia este îngrijorată că Facebook a trimis, intenționat sau din neglijență, informații incorecte sau înșelătoare Comisiei, încălcând reglementările de fuziune ale UE”, potrivit declarației.

Facebook trebuie să răspundă până pe 31 ianuarie. Dacă afirmațiile CE sunt confirmate, aceasta poate amenda compania cu 1% din cifra de afaceri.



12