Facebook, pârâtă oficialilor americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facebook, pârâtă oficialilor americani

Monden 07 Septembrie 2013 / 00:00 304 accesări

Şase organizaţii care luptă pentru protejarea libertăţii pe internet şi-au exprimat îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă autorităţilor americane, cu privire la faptul că Facebook foloseşte, în scopuri publicitare, datele personale ale utilizatorilor reţelei, fără a avea acordul acestora. „Practica extinde foarte mult obiceiul utilizării informaţiilor personale în scopuri publicitare”, au scris cele şase organizaţii într-o scrisoare adresată Agenţiei de Reglementare a Comerţului (FTC), agenţia de protecţie a consumatorilor din SUA.

Reţeaua de socializare americană şi-a revizuit politicile privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor săi, după ce un judecător american a aprobat, pe 27 august, un acord potrivit căruia Facebook va trebui să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a utilizat menţiunea „Îmi place”, nume şi profiluri ale utilizatorilor cu scopuri publicitare. Totuşi, dacă aceste noi politici ale Facebook vor intra în vigoare, utilizatorii nu vor mai avea nici măcar posibilitatea de a-şi da consimţământul pentru ca imaginile lor să fie folosite în reclame postate pe paginile apropiaţilor acestora, au susţinut cele şase organizaţii. „Imaginile lor vor putea fi folosite chiar şi pentru a promova produse pe care un utilizator nu le apreciază sau pe care nu le mai utilizează”, se mai spune în scrisoarea celor şase organizaţii, printre care se numără Electronic Privacy Information Center şi Center for Digital Democracy. Purtătorul de cuvânt al Facebook a negat modificarea politicilor sale privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor, precizând că reţeaua de socializare a făcut doar câteva clarificări.

PROTEJAREA INTIMITĂŢII Nu este prima dată când Facebook este penalizată pentru nerespectarea drepturilor utilizatorilor. Un judecător american a aprobat, pe 27 august, un acord potrivit căruia Facebook va trebui să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a utilizat menţiunea „Îmi place”, nume şi profiluri ale utilizatorilor cu scopuri publicitare. Suma va fi repartizată unor grupuri care luptă pentru protejarea vieţii private pe internet, avocaţi şi utilizatori Facebook care au depus o plângere colectivă. Circa 150 de milioane de utilizatori sunt vizaţi, însă, potrivit judecătorului, puţini dintre aceştia au depus plângere, deci suma de 20 de milioane de dolari este suficientă pentru a rezolva acest dosar pe cale amiabilă. Acordul prevede şi ca Facebook să-şi modifice regulamentul de funcţionare şi să ofere mai mult control utilizatorilor în ceea ce priveşte exploatarea potenţială a datelor personale în ceea ce priveşte publicitatea. Plângerea a fost depusă la începutul anului 2011, după ce Facebook a lansat programul de publicitate „Sponsored Stories“.

SCĂDERE LA BURSĂ Valoarea de piaţă a Microsoft a scăzut cu 18 miliarde de dolari în ultimele două zile, după ce compania a anunţat că va prelua divizia de telefoane mobile a Nokia, pentru 7,2 miliarde de dolari, descurajând investitorii care sperau la revigorarea afacerilor odată cu schimbarea conducerii. Acţiunile Microsoft au coborât cu 6,6% după ce compania a anunţat, marţi seară, preluarea Nokia, compania încheind şedinţa bursieră de joi cu o capitalizare de piaţă de 260 de miliarde de dolari. Compania a pierdut astfel în întregime creşterea înregistrată anterior, pe 23 august, când a anunţat retragerea directorului general Steve Ballmer în termen de 12 luni.

Acordul cu Nokia cimentează strategia lui Steve Ballmer de extindere agresivă în zona electronicelor de consum şi nu lasă loc pentru prea multe schimbări odată ce va fi desemnat un succesor în funcţia de director executiv. Microsoft încearcă să se impună într-o piaţă dominată de Apple şi Google, care oricum oferă o rată mai redusă de profitabilitate faţă de afacerea de bază a companiei, software-ul şi serviciile destinate companiilor. Directorul general al Nokia, Stephen Elop, a revenit în cadrul Microsoft odată cu fuziunea celor două companii şi a devenit astfel principalul candidat la funcţia lui Steve Ballmer, cu şanse mari să continue strategia acestuia, criticată de unii investitori. Una dintre ideile promovate de investitori era ieşirea companiei de pe pieţele de consum şi focusarea afacerilor în sectorul software-ului şi serviciilor pentru companii. Microsoft consideră că preluarea diviziei de telefoane mobile a Nokia va creşte veniturile generate de platforma Windows Phone şi va ajuta compania să se mişte mai repede şi să dezvolte produse mai bune pentru piaţa smartphone.

NOI ZONE DE CREŞTERE Apple vrea să dezvolte modele iPhone mai mari, luând în calcul ecrane cu diagonala de până la 6 inci, ceea ce ar marca o schimbare semnificativă de strategie şi intrarea companiei americane pe un segment de piaţă rezervat în prezent telefoanelor Android. Producătorul american de electronice evaluează un plan de a lansa iPhone-uri cu ecrane între 4,8 inci şi 6 inci. Modelul actual iPhone 5, lansat la sfârşitul anului trecut, are un ecran cu diagonala de 4 inci. Apple va prezenta marţi, la sediul din Cupertino, California, atât un nou model premium, denumit probabil iPhone 5S, cât şi o variantă mai puţin scumpă, premieră pentru companie.

Informaţiile arată cum Apple se îndepărtează tot mai mult de strategia impusă de fostul director executiv Steve Jobs şi caută noi zone de creştere pe o piaţă care se apropie rapid de maturitate, contestată la toate nivelurile de grupul sud-coreean Samsung, care s-a impus drept cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial prin lansarea unei game diversificate de produse, cu mărimi şi preţuri variate. Samsung a prezentat miercuri Galaxy Note 3, echipat cu un ecran de 5,7 inci, aflat la graniţa dintre smartphone şi tabletă, nişă inventată în urmă cu trei ani de grupul sud-coreean, care a câştigat pariul că există cerere pentru astfel de produse. Telefoanele din seria Galaxy Note, cu dotări şi preţuri premium, au generat vânzări de zeci de milioane de unităţi şi au tras dimensiunea dispozitivelor high-end Android spre 5 inci. Planurile Apple nu reprezintă o certitudine că grupul american va adopta o strategie de diversificare în ceea ce priveşte mărimea telefoanelor, compania fiind cunoscută pentru experimentele intense care precedă orice decizie semnificativă. Discuţiile interne sugerează însă că ideea a câştigat teren în conducerea Apple faţă de ultimii ani, potrivit unor surse apropiate companiei. Furnizorii asiatici de piese au început în ultimele luni să testeze ecrane mai mari destinate iPhone, Apple fiind interesată mai ales de un produs cu mărimea de 4,8 inci.

SPAŢIU PE MĂSURĂ La rândul său, Google a anunţat că va construi un nou sediu în Londra, în apropierea staţiei feroviare King's Cross, clădirea urmând să aibă o suprafaţă utilă de 85.000 de metri pătraţi, cu piscină şi pistă de alergare pe acoperiş. Consiliul Local din districtul Camden a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul, care va fi realizat pe un teren de un hectar şi este destinat unui personal de 5.000 de angajaţi. Google anticipează că se va muta în noua clădire în 2015, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finele acestui an. Noul sediu al Google din Londra va avea 11 etaje şi la parter spaţii comerciale, deţinute de dezvoltatorul imobiliar King’s Cross Central, care a vândut terenul către Google la începutul acestui an. O mare parte dintre cele 5.000 de locuri de muncă găzduite în noul sediu vor fi nou create, a precizat Google, restul urmând să fie transferaţi din celelalte clădiri închiriate de companie în Londra.

Taguri articol


12