Facebook şi Twitter suspendă conturile ce promovează propaganda teroristă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facebook şi Twitter suspendă conturile ce promovează propaganda teroristă

Tehnologie 22 August 2018 / 17:29 890 accesări

Reţelele sociale Facebook şi Twitter au anunţat marţi suspendarea a sute de conturi fiecare, în urma unei sesizări din partea firmei de securitate cibernetică FireEye, informează Reuters. Conturile suspendate - majoritatea cu originea în Iran - erau angajate în "comportament neautentic", au comunicat Facebook Inc., respectiv Twitter Inc., corporaţiile care controlează cele două reţele. Potrivit FireEye, posesorii conturilor promovau propaganda iraniană şi discuţii pe teme "anti-saudite, anti-israeliene şi pro-palestiniene". "Am eliminat 652 de pagini, grupuri şi conturi pentru comportament neautentic coordonat cu originea în Iran, care ţinteau persoane din mai multe servicii prin internet din Orientul Mijlociu, America Latină, Regatul Unit şi SUA", a afirmat pe un blog Nathaniel Gleicher, şeful politicii de securitate cibernetică la Facebook. Twitter, care a suspendat 284 de conturi, a denumit eforturile "manipulare coordonată". Campania de influenţare a început anul trecut şi a continuat până luna aceasta, precizează FireEye. În urmă cu câteva săptămâni, Facebook a eliminat şi conturi din Rusia care practicau un comportament înşelător. Marţi, reţeaua a anunţat că a descoperit şi alte moduri de acţiune incorecte legate de Rusia, dar fără legătură cu Iranul.



12