„Bună ziua, în intervalul x, eu produc ţuică de prune şi vreau să plătesc acciza”, cam aşa sună, potrivit modificărilor legii, noile cerinţe. Aşadar, statul va interveni în gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiu din recolta proprie şi va transfera pe umerii ţăranilor responsabilitatea înregistrării producţiei, pentru plata accizei, renunţând la sigiliul pus pe instalaţii şi obligându-i pe aceştia să informeze pe propria răspundere. În prezent, toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri trebuie să fie înregistrate la autoritatea vamală teritorială şi să aibă obligatoriu un sigiliu aplicat pe instalaţii pe toată perioada de nefuncţionare. Atunci când se intenţionează să fie produse ţuică şi rachiuri din recolta proprie, se solicită în scris autorităţii vamale desigilarea instalaţiei, iar în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei, autoritatea trebuie să resigileze alambicul şi să calculeze acciza datorată, în funcţie de producţie. Aceste proceduri presupun ca un reprezentant al autorităţii vamale să se deplaseze până la respectiva gospodărie pentru a pune/scoate sigiliul şi a-l informa pe proprietar cât anume are de plată ca acciză. Sistemul actual va fi însă modificat de Guvern, conform unui proiect obţinut de Mediafax, prin noi proceduri care transferă, practic, pe umerii proprietarilor de gospodării responsabilitatea de a anunţa statul cât anume au produs şi de a solicita să le fie calculat cât au de plată. Modificarea va fi introdusă în contextul în care autorităţile fiscale au fost restructurate, cu reducerea schemei de personal. Astfel, regula conform căreia instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile individuale înregistrate poartă obligatoriu sigiliile aplicate de către autoritatea vamală teritorială, pe toată perioada de nefuncţionare, va fi abrogată, iar proprietarul va fi obligat să anunţe singur, pe proprie răspundere, cantităţile de produse obţinute, în termen de trei zile de la finalizarea procesului de producţie. Conform legii, pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al unei gospodării individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs/an cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 500 euro/hl alcool pur.