Facilități fiscale pentru fermierii care se asociază

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facilități fiscale pentru fermierii care se asociază

Social 13 Octombrie 2015 / 15:46 1241 accesări

O serie de facilități fiscale ar putea veni în întâmpinarea fermierilor care vor să se asocieze în cooperative, potrivit unui proiect de lege care se află în discuție la Ministerul Finanțelor Publice. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, crede că astfel am putea avea mai multe produse românești. ”Vrem să trecem o lege prin care să stimulăm crearea de cooperative în țara noastră. Trebuie să convingem fermierii că nu încercăm să dezvoltăm cooperative de genul celor din perioada comunistă, formate prin forță. (...) În prezent, avem discuții la Ministerul Finanțelor zi și noapte, să venim cu facilități pentru a intra în asociere, iar pentru persoanele fizice care lucrează individual propunem scutirea de impozit pe norma de venit”, a declarat Constantin. În plus,fermierii care se asociază ar putea beneficia de reducerea impozitului pe profit cu 20% timp de 5 ani, dar și de scutirea de impozit pe proprietăți (teren, animale, utilaje etc.) care se folosesc în comun. De asemenea, ministrul Agriculturii propune să se lase posibilitatea fermierilor care intră în asociere să rămână proprietari și pe bunuri, și pe producție, cu condiția să comercializeze cel puțin 50% prin intermediul cooperativei, pentru a se justifica înființarea sa.

Citește și:

Cooperativele, soluția pentru agricultura profitabilă



12