Facilităţi fiscale pentru înlocuirea ferestrelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năvodari

Facilităţi fiscale pentru înlocuirea ferestrelor

Administrație 02 Februarie 2011 / 00:00 855 accesări

Năvodărenii care intenţionează să îşi reabiliteze faţada imobilului în care locuiesc ar putea beneficia şi anul acesta de scutire la plata impozitului. Scutirea se poate acorda locuitorilor din Năvodari în procent de 100%, 50%, 30% sau 20%, în funcţie de lucrările pe care le derulează în condomeniu, proiectul de hotărâre referindu-se la proprietarii de apartamente. Conform proiectului, de facilităţi fiscale vor beneficia persoane care fac diferite lucrări în condomeniu: izolaţii termice pentru îmbunătăţirea confortului termic, reparaţii la acoperişul blocului sau pe scară. „De exemplu, vor fi scutiţi în totalitate de plata impozitului cei care vor face reparaţii la spaţiile comune aferente clădirilor de locuit. Cei care îşi vor schimba ferestrele şi geamurile balcoanelor pentru un aspect mai frumos vor fi scutiţi cu 50%, iar cu 30% vor fi scutite persoanele care îşi debranşează locuinţele de la sistemul centralizat de termificare şi folosesc surse alternative pentru încălzire“, a declarat primarul Năvodariului, Nicolae Matei. Nici perioada pentru care se acordă scutirea nu este de neglijat, persoanele care vor face astfel de investiţii la exteriorul apartamentului putând fi scutite pentru cinci ani de plata impozitului. Pentru a beneficia de scutire, năvodărenii trebuie să depună până pe 31 martie o cerere de acordare de înlesnire pentru anul în curs, iar termenul limită pentru executarea lucrărilor şi încheierea procesului verbal de recepţie este 1 decembrie.

Taguri articol


12