Facilităţi pe blat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facilităţi pe blat

Eveniment 25 Noiembrie 2010 / 00:00 553 accesări

Deputatul PDL Daniel Oajdea a cerut, ieri, Guvernului, explicaţii pentru că a extins, printr-o hotărâre dată în iulie, serviciile medicale gratuite acordate magistraţilor şi personalului auxiliar din justiţie la executorii judecătoreşti pensionaţi anterior anului 2000, arătând că această decizie este imorală într-o perioadă de criză: “Dacă Guvernul ar fi responsabil, nu ar putea să opereze extinderi de facilităţi în acest moment de criză. Este revoltător că aceste extinderi nu au fost făcute publice. (...) Guvernul ar trebui să iasă şi să spună public dacă într-adevăr nu sunt bani şi să-şi ceară scuze pentru această hotărâre de Guvern care extinde facilităţile”. Oajdea a precizat că, potrivit HG 409 din 1998, magistraţii şi personalul auxiliar, soţul, soţia şi copiii până la 26 de ani beneficiau, în mod gratuit, de servicii de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar Guvernul Emil Boc a emis HG 762 din 21 iulie 2010 prin care extinde aceste facilităţi şi la executorii judecătoreşti pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii 188/2000 şi la personalul conex în activitate sau pensionari: “Este o situaţie paradoxală, ridicolă. Constat un limbaj dublu al Guvernului. În timp ce taie salariile cu 25% de la amărâţi, nu se sfieşte să dea gratis orice medicament de pe piaţă unor categorii profesionale favorizate şi extinde aceste facilităţi şi la alte categorii profesionale privilegiate”. El spune că a constatat că sunt bani şi pentru protocolul Guvernului, Executivul cheltuind 175.000 de euro în acest sens, ceea ce, în opinia sa, este “inadmisibil”. Ceea ce este “cel mai intrigant” pentru Oajdea este faptul că beneficiază de facilităţi şi pensionari din aceste categorii profesionale, întrebându-se de ce nu ar trebui să beneficieze toţi pensionarii. Deputatul a precizat că această HG a fost semnată de miniştrii Finanţelor, Sănătăţii şi Justiţiei. Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, la sfârşitul sesiunii trecute, excluderea lui Daniel Oajdea din partid pentru că a votat în favoarea moţiunii de cenzură a opoziţiei. Consiliul Naţional de Coordonare al partidului încă nu s-a pronunţat asupra deciziei BPN.

Taguri articol


12