Parlamentul European a adoptat un raport conform căruia studenţii părinţi din statele membre UE ar putea beneficia de reducerea impozitelor, locuinţe adecvate, servicii de îngrijire a copiilor şi de condiţii flexibile de studii. Raportul a fost iniţiat de europerlamentarul Marie Panayotopoulos-Cassiotou şi cere Comisiei Europene şi Statelor Membre să promoveze politici care să faciliteze concilierea vieţii familiale cu perioada de studii şi care să-i determine pe tineri să-şi asume echilibrat responsabilităţile familiale. Acordarea acestor facilităţi ar fi necesară deoarece „în majoritatea statelor europene, studenţii cu responsabilităţi familiale se confruntă cu dificultăţi considerabile atît la nivel universitar, cît şi în viaţa de zi cu zi”, a declarat iniţiatoarea raportului. Europarlamentarul a mai precizat că există mulţi studenţi cu responsabilităţi familiale şi a dat ca exemple Suedia şi Finlanda, unde 41, respectiv 31% din femei au primul copil înainte de finalizarea studiilor. În şedinţa de ieri, de la Strassbourg, deputatul român Roberta Alma Anastase a apreciat că documentul propus spre aprobare “este serios şi consistent”, iar statul este “cel mai în măsură să preia de pe umerii familiilor o parte din responsabilităţile legate de educaţia şi îngrijirea copiilor”. În opinia sa, statul ar trebui să adopte măsurile necesare pentru ca studenţii părinţi să poată beneficia de locuinţe adaptate nevoilor lor, să propună, în asociere cu instituţiile de învăţămînt, o organizare mai flexibilă a studiilor, să faciliteze, împreună cu instituţiile de credit, acordarea de împrumuturi pentru cei care-şi întemeiază familii şi urmează o formă de instruire, să acorde burse şi să scutească părinţii studenţi de la plata unor taxe şi impozite. De asemenea, un alt amendament la raportul privind studenţii părinţi, formulat de deputatul român, s-a referit şi la faptul că autorităţile ar trebui să se ocupe şi de introducerea educaţiei pentru parteneriat în cadrul familiei.