Noul Cod Fiscal, aprobat de Guvern, elimină facilităţile fiscale pentru cooperaţia agricolă şi pensiunile turistice, facilităţi cuprinse în acte normative speciale, întrucît sînt considerate neconforme cu principiile UE. La capitolul impozit pe profit, Codul mai prevede restrîngerea rezervelor deductibile specifice societăţilor comerciale bancare sau altor instituţii de credit autorizate, societăţilor de credit ipotecar şi celor de asigurare şi reasigurare, prin eliminarea rezervelor specifice faţă de celelalte categorii de contribuabili. Actul normativ stipulează, în cazul societăţilor bancare, achitarea impozitului anual prin efectuarea de plăţi anticipate în cursul anului.
De asemenea, Codul prevede deducerea provizioanelor constituite de companiile de transport aerian din România pentru a-şi acoperi cheltuielile de întreţinere şi reparare a parcului de aeronave, cheltuieli prevăzute în programele de întreţinere ale aeronavelor aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Codul preia prevederile aplicabile în UE referitoare la regimul fiscal comun care se aplică societăţilor mamă şi filialelor acestora pentru distribuţia de dividende (în conformitate cu Directiva nr. 90/435/CEE) şi cel aplicabil fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, transferului de active şi schimbului de acţiuni între societăţile din diferitele state membre (conform cu prevederile Directivei nr.90/434/CEE). Proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal va fi trimis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, astfel încît noile reglementări să intre în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2007.
Impozit unic de 16% pentru veniturile obţinute de nerezidenţi
Toate veniturile obţinute de nerezidenţi în România vor fi impozitate, de anul viitor, cu 16%, cu excepţia dobînzilor şi redevenţelor, potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal. Veniturile din lichidarea sau dizolvarea fără lichidare a unei companii din România devin impozabile, fiind impuse cu 16%, prin reţinere la sursă. Categoriile de venituri exceptate de la regimul de impozitarea cu 16% sînt plăţile de dobînzi şi redevenţe făcute între întreprinderi asociate din diferite state membre, impozitate cu 10%. Această cotă se va aplica într-o perioadă de tranziţie prevăzută pentru armonizarea cu prevederile Directivei UE 2003/49 privind sistemul comun de impozitare aplicat plăţilor de dobînzi şi redevenţă între întreprinderi asociate din state membre. Totodată, dobînzile la depozitele la termen, la depozitele la vedere/conturi curente, la certificatele de depozit şi la instrumentele de economisire constituite/dobîndite anterior datei de 1 ianuarie 2007 vor fi impozitate cu cota prevăzută de legislaţia fiscală la data constituirii sau dobîndirii.
Proiectul de lege propune scutirea de impozit a veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobîndă obţinute de rezidenţi ai statelor membre UE, potrivit directivei CEE 48/2003 privind impunerea veniturilor din economii. În plus vor fi scutiţi de impozit rezidenţii din statele membre, pentru veniturile obţinute din dobânzi sau redevenţe, cu condiţia ca beneficiarul să deţină minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă de minimum doi ani înainte de data plăţii dobînzii sau redevenţelor. Prevederile capitolului care conţine această reglementare se aplică după încheierea perioadei de tranziţie stabilită pentru aplicarea directive 2003/49, respectiv de la 1 ianuarie 2011.