Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa continuă campania de informare privind prevenirea cancerului. Şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSPJ, dr. Loti Popescu, vorbeşte despre factorii implicaţi în generarea cancerelor. Astfel, spune ea, radiaţiile ionizante au potenţial cancerigen la 2 km distanţă de epicentrul exploziei atomice şi creşte cu numărul anilor. O cauză importantă a producerii cancerului este combinarea radiaţiilor naturale sau artificiale cu alte efecte dăunătoare. „Ele îşi exercită efectul carcinogenetic în special prin legarea de ADN, deşi s-a probat şi legături cu ARN (t ARN) şi cu o serie de enzime sau cu alte proteine care implicând genele represoare, declanşează modificări fenotipice celulare”, explică medicul, care a adăugat că neoplasmele induse de agenţi chimici sunt mai puţin antigenice decât cele induse virotic. Printre substanţele chimice canceroase precizăm: naturale: alfatoxina din contaminarea conservelor cu Aspergillus flav provoacă cancer hepatic; medicamente: cloramfenicol; „cuturale\" din: băuturi alcoolice (cancer gura, intestine, sân, esofag, adenocarcinom hepatic); fum de ţigară, fum industrial sau industriale: coloranţi (cancer la vezica); conservanţi şi aditivi la mezeluri. Trebuie precizat, de asemenea, potrivit medicului, că legumele crescute cu îngrăşăminte chimice conţin o cantitate mare de nitraţi, iar în organism se pot transforma în nitriţi, care la fel ca şi făina din fasolea verde crudă se lipesc de globulele roşii împiedicând transportul oxigenului. Salata verde, guliile şi spanacul conţin (mai ales iarna) o mare cantitate de nitraţi, atenţionează specialistul. „O parte din substanţele nocive pot fi neutralizate în stomac prin consumarea de alimente foarte bogate în vitamina C (ex. salate de legume). Vitamina C împiedică formarea nitritului în organism”, mai spune medicul. Vom reveni.