Factoring - există, ba chiar o duce bine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Factoring - există, ba chiar o duce bine

Economie 25 Mai 2016 / 15:31 525 accesări
Piața de factoring a crescut cu peste 100%, în ultimii cinci ani

Piața de factoring a crescut cu peste 100%, în ultimii cinci ani

Piaţa de factoring a crescut cu peste 100% în ultimii cinci ani, cu un avans de 35% în 2015, la circa 3,65 miliarde euro, cel mai dinamic segment fiind cel al întreprinderilor mici și mijlocii. În total, din 2010 până în 2015, Asociația Română de Factoring (ARF) a gestionat creanțe comerciale de peste 14,5 miliarde euro, spune președintele Bogdan Roșu - „Contribuția cea mai mare la creștere o au băncile, prin departamentele lor specializate; dar și IFN-urile au un rol apreciabil. Tot avansul din ultimii bani generează un interes crescând din partea unor capitaluri externe, mai ales din Europa și SUA“. În opinia lui, tendința fondurilor la nivel internațional este să caute oportunități în spații cu profil de risc mai mic - „Atât piața de factoring din România, cât și cea din Polonia sunt tentante și suficient de previzibile pentru acești investitori străini. Rămâne de văzut cum vom putea veni și stimula cererea eligibilă din partea companiilor de la noi, pentru a atrage aceste disponibilități, iar aici, un rol esențial îl are chiar ARF“. ARF numără nouă membri, bănci și IFN-uri: Access Financial Services IFN, BCR, Banca Transilvania, BRD - Groupe Societe Generale, EximBank, IFN Next Capital Finance, ING Bank, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank. Piaţa de factoring, în care activează bănci şi companii specializate în scontarea şi administrarea de facturi comerciale, a crescut în 2015 la 3,65 miliarde euro, cu 950 milioane euro mai mult faţă de volumul din anul precedent.

Taguri articol


12