Facturile Enel nu se mai plătesc la Poștă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Facturile Enel nu se mai plătesc la Poștă

Social 20 Septembrie 2016 / 13:37 903 accesări

Facturile de energie electrică emise de Enel Energie și Enel Muntenia nu mai pot fi plătite în numerar la Poșta Română, începând de marți, 20 septembrie, ca urmare a deciziei unilaterale a Poștei de a nu mai prelungi contractul existent. ”În perioada următoare, vom continua discuțiile cu Poșta Română, pentru a stabili o metodă alternativă convenabilă de plată pentru clienții noștri”, au transmis reprezentanții furnizorului de energie. În schimb, pentru a-și plăti factura de energie electrică, clienții Enel Energie și Enel Energie Muntenia au la dispoziție numeroase canale alternative de plată, gratuit, precum plata în numerar prin intermediul mai multor parteneri bancari, ATM-uri și printr-o rețea extinsă de terminale de plată (precum Pay Point, Payzone etc); prin debit direct, plată online sau transfer bancar. În plus, clienții își pot plăti factura din contul lor MyEnel sau din aplicația pentru telefonul mobil.



12