„Făgădău șterge rușinea datoriilor RADET către CET cu cifre neasumate“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Războiul replicilor

„Făgădău șterge rușinea datoriilor RADET către CET cu cifre neasumate“

Administrație 30 Septembrie 2018 / 17:05 7487 accesări

Conflictul datoriilor între CET - RADET - Primăria Constanța continuă, iar cei care au de suferit, în continuare, sunt doar constănțenii care încă nu au apă caldă și nici căldură. În loc să se așeze la masa negocierilor și să rezolve această problemă stringentă, cele trei părți implicate își transmit una alteia diverse mesaje, cu argumente pro și contra. A venit și rândul Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța S.A. Redăm integral punctul de vedere al acestuia privind situația financiară existentă între Electrocentrale Constanța SA și RADET Constanța.

„Urmare a mesajului pe care Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, îl promovează pe pagina de Facebook a instituției a cărei activitate o coordonează, conducerea Consiliului de Administrație al Electrocentrale Constanța S.A. se vede nevoită să aducă dovezile, cu documente, ale cifrelor avansate.

Prin acest document dorim să atragem atenția constănțenilor care, în aceste zile, nu beneficiază de agent termic în locuințe că primarul Decebal Făgădău a făcut publice, cu o prea mare ușurință niște cifre care au antetul RADET Constanța, dar pe care nu și le asumă nimeni din conducerea regiei. În acest sens, Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța SA îi solicită primarului să explice constănțenilor, cu dovezi, acuzațiile de “decizie abuzivă” îndreptate către conducerea Electrocentrale Constanța S.A. vizavi de lipsa apei calde.

La rândul său, și pe această cale, conducerea Electrocentrale Constanța S.A. amintește opiniei publice că bilanțul RADET Constanța este public și ne arată că regia are datorii înregistrate la luna iunie 2018, în cuantum de 425.240.533 lei. În fapt, componenta datoriilor înregistrate este transparentă, iar documentul poate fi verificat chiar pe pagina de internet a RADET Constanța.

În ceea ce privește cifrele pe care primarul Constanței le aduce în spațiul public, în combaterea acuzațiilor ce i se aduc Electrocentrale Constanța S.A., vă prezentăm dovezile, invitându-vă să verificați, pe luni, cifrele și destinația plăților, conform Anexa 1.

Astfel, din tabelul prezentat opiniei publice pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța, a fost omisă factura emisă în luna ianuarie 2018. Mai mult, totalul energiei termice facturată de Electrocentrale Constanța S.A. către RADET Constanța, în anul 2018, este de 107.513.513,87 lei, iar din totalul facturilor încasate în sumă de 61.147.625,02 lei, doar suma de 21.017.180,20 lei este aferentă facturilor emise în anul 2018.

De asemenea, suma de 32.000.000 lei reprezintă avans subvenție pentru RADET Constanța, plata către Electrocentrale Constanța S.A. fiind efectuată conform documentelor atașate (Anexa 2 și Anexa 3), pentru această sumă raportarea făcându-se la facturile aferente anului 2017 (aprilie – octombrie 2017).

Mai mult decât atât, Electrocentrale Constanța S.A. a solicitat o plată parțială și un plan de eșalonare pentru acoperirea datoriei, nu a solicitat plata întregii datorii, fiind conștienți și responsabili în raport cu toate implicațiile, însă nu se poate răspunde unei probleme atât de grave cu informații false și demagogie. Vorbim de un contract, RADET Constanța și-a asumat plata a aceea ce s-a livrat, ulterior nu poate refuza plata și să solicite furnizarea în continuare, iar pentru neplată să fie indicați alți vinovați decât părțile din contract. Totodată, afirmăm cu responsabilitatea termenilor folosiți că Electrocentrale Constanța S.A. nu a încercat să găsească vinovații în spațiul public. Electrocentrale Constanța S.A. a prezentat debitele restante (în cuantum de 256.315.803,51 lei, din care penalități suma de 32.678.449,44 lei), pe care RADET Constanța trebuie să le plătească și imposibilitatea obiectivă de a livra apă caldă pentru că îi lipsesc fondurile necesare pentru a achita gazele în avans, precum și cele pentru plata celorlalți creditori.

În consecință, Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța S.A. reiterează invitația la dialog, pe care a mai adresat-o și cu alte ocazii conducerilor RADET Constanța și Primăriei municipiului Constanța, pentru găsirea soluției în vederea rezolvării problemei.

Consiliul de Administrație al Electrocentrale Constanța SA

30 septembrie 2018“



12