FAI Mamaia-World Elite Acrobatic Formula, în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FAI Mamaia-World Elite Acrobatic Formula, în Mamaia

Eveniment 10 Iulie 2009 / 00:00 803 accesări

Astăzi debutează, în premieră în România, FAI Mamaia-World Elite Acrobatic Formula, o etapă din cadrul Campionatului Mondial de Acrobaţie Aviatică, desfăşurat sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI). Prima zi a concursului este rezervată calificărilor, care vor începe la ora 15.00, din dreptul centrului de comandă al competiţiei, stabilit în zona Cazino, pe plaja Cafe del Mar. Evenimentul este organizat de compania constănţeană Regional Air Services - Arodrom Tuzla, Asociaţia Română pentru Promovarea Aviaţiei, împreună cu multiplul campion mondial la acrobaţie aeriană Jurgis Kairys, Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean. FAI Mamaia - World Elite Acrobatic Formula este o competiţie sportivă de înaltă clasă şi un eveniment monden, care se înscrie în oferta de divertisment de bună calitate pe care o propun organizatorii de evenimente din Constanţa. FAI - Mamaia World Elite Acrobatic Formula este un concurs cu două părţi: acrobaţie cu program impus şi acrobaţie freestyle. Printre piloţii care vor intra astăzi în calificările pentru cele două zile de concurs se numără multipla campioană mondială Svetlana Kapanina, campionul naţional al SUA Hubie Tolson, campionul naţional din Marea Britanie Tom Cassels, posesorul recordului mondial pentru cel mai mare număr de tonouri efectuate succesiv, Zoltan Veres. Primarul Radu Mazăre a declarat că-i aşteaptă atît pe turişti cît şi pe constănţeni să participe într-un număr cît mai mare la acest eveniment extrem de spectaculos. „Va fi o evoluţie net superioară celor de acum doi ani şi de anul trecut, de la Aero Grand Prix. Discutăm de o etapă punctată în campionatul mondial, pe care o voi deschide eu, sărind de la 3.000 de metri“, a declarat Mazăre.

Program

Vineri, 10 iulie:

ora 15.00 - 16.00 - calificări

ora 16.15 - 19.00 - antrenamente

Sîmbătă, 11 iulie:

11.00 - 12.30 - competiţie (fiecare pilot execută proba de 3 minute de freesstyle şi 3 minute de acrobaţie cu program impus)

14.30 - 15.30: Parada aeronavelor Regional Air Services, lansări de paraşutişti, zboruri individuale şi formaţie, demonstraţie a Iakarilor Acrobaţi

15.30 - 16.30: zboruri-demonstraţie ale avioanelor din competiţie

Duminică, 12 iulie:

11.00 - 12.30 - competiţie (freestyle şi program impus)

14.30 - 15.30: Parada aeronavelor Regional Air Services, lansări de paraşutişti, zboruri individuale şi formaţie, demonstraţie a Iakarilor Acrobaţi

15.30 - 16.30: demonstraţie a avioanelor din competiţie

20.00 - decernarea premiilor - la Cazinoul din Mamaia



12