Echipa de Formula 1 Manor a intrat în faliment după ce nu a găsit un investitor care să o preia, astfel că în ediția 2017 a Campionatului Mondial vor evolua doar 10 echipe. Echipa Manor Racing din Formula 1 a fost plasată inițial sub control judiciar. Manor Racing, clasată pe ultimul loc la ...
În timp ce mass-media o ține sus și tare cu războiul total din politică și țara care arde, rechinii își fac în liniște de cap. În urmă cu câteva zile, spre exemplu, BNR a emis o circulară prin care, temporar, ridică plafonul minim de garantare a depozitelor, în caz de ...
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi că CFR Marfă este într-o situaţie dificilă și că nu s-au înregistrat progrese, existând riscul falimentului dacă Executivul comunitar va considera că ștergerea datoriilor este un ajutor de stat acordat ilegal ...
Parlamentul Italiei a aprobat, miercuri, o solicitare formulată de Guvernul Paolo Gentiloni în sensul contractării unor credite de 20 de miliarde de dolari, pentru relansarea sistemului bancar, relatează ziarul La ”Repubblica”. În contextul în care criza ce afectează Banca Monte ...
Tribunalul Ilfov a respins cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Dan Adamescu. Solicitarea sa a venit la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în mai multe dosare de insolvenţă. Adamescu ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat vineri că a elaborat noile modele de formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale. Lista este EXTREM de lungă și poate fi găsită pe www.anaf.ro. Varianta prescurtată, în continuare - cerere de restituire a creanțelor ...
Instanța supremă a decis, luni, respingerea contestației formulată de DNA privind revocarea măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare dispusă faţă de inculpata SC Carpatica Asig, astfel ASF poate cere falimentul societății. "Respinge ...
Celebrul Dallas care le-a sucit mințile românilor pe vremea lui Ceaușescu, făcându-i să vadă imaginea ”capitalismului odios” prin povestea familiei Ewing, în serialul de televiziune atât de urmărit de toată lumea, pare să fi ajuns la fundul sacului cu bani, arată un articol ...
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins ca neîntemeiată cererea societății de asigurare - reasigurare City Insurance de anulare a deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară. Hotărârea CAB, adoptată la 1 noiembrie, nu este ...
Serviciile au „reușit“ performanța de-a urca pe locul doi în clasamentul insolvențelor din România, după incidentele RADET & Elcen și Hidroserv; primul loc în top continuă să fie ocupat de firmele din industrie, arată o analiză a Casei de Insolvență Transilvania (CITR) ...
Reîncepe dansul între banca centrală și „populiști“. BNR spune că, în cazul în care trece legea conversiei creditelor și se încorporează efectele schimbului și poziției valutare, „două instituții de credit ar prezenta o rată a fondurilor proprii totale sub ...
După ce în urmă cu trei zile ANT a anunțat că a retras licențele a peste 1380 de agenții de turism pentru că nu aveau polițe de asigurare, acum autoritatea și-a nuanțat poziția și lucrează cu trei liste: a agențiilor cu licențe retrase, a celor cu licențe radiate la cerere și lista celor ...
S-a declanșat o adevărată isterie după ce o listă a rușinii cu peste 1.300 de agenţii care şi-au pierdut licenţa de turism a fost publicată pe site-ul Autorității Naționale pentru Turism (ANT). Supărați că acest lucru le poate afecta imaginea, unii reprezentanți ai agențiilor au prezentat fotografii ...
Decizie fără precedent pe piaţa românească de turism! Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a anunţat că peste 1.300 de agenţii şi-au pierdut licenţa de turism pentru că nu au putut prezenta poliţa de asigurare în cazul insolvenţei sau falimentului. Altora, în schimb, le-a fost ...
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) apreciază că decizia Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) de retragere a licenţelor deținute de agenţii de turism care nu aveau poliță de asigurare în caz de insolvabilitate, insolvență sau faliment întăreşte disciplina privind ...
Numărul companiilor intrate în insolvenţă a scăzut cu 20,65% în primele opt luni ale anului, la 5.455, cea mai mare scădere fiind înregistrată în județul Maramureș (-64%, până la 113 cazuri), iar cea mai mare creștere fiind în Iași (17,86%, de la 280 la 330 de cazuri) ...