O femeie în vârstă de 52 de ani, din Constanţa, este cercetată de poliţişti după ce, vineri dimineaţă, şi-a declinat falsa identitate de angajată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, ca să obţină bani de la administratorul unei firme. Oamenii legii spun că Elena Buţă a intrat, vineri dimineaţă, într-un magazin alimentar din zona Casei de Cultură şi i-a spus patroanei că lucrează pentru DGASPC Constanţa şi strânge bani pentru familia unui copil care a murit de curând în centrul de plasament “Pinocchio”, din Constanţa. Femeia i-a explicat victimei că bunicii micuţului, care trăiesc în Vatra Dornei, vor să ia acasă trupul acestuia, dar nu dispun de banii necesari transportului. Ca să le vină în ajutor, şi-a încheiat Elena Buţă pledoaria, ea încearcă acum să strângă donaţii. A crezut că planul îi va reuşi până în momentul în care administratorul magazinului, care a bănuit că ceva e în neregulă, i-a explicat că o ajută cu o sumă de bani cu condiţia ca aceasta să-i arate un act de identitate. Încercând să iasă din încurcătură, Elena Buţă i-a răspuns că merge până la taxi pentru a-i aduce actele, dar, în loc să se întoarcă în magazin, s-a urcat în maşină şi a plecat. Proprietara magazinului a apelat imediat linia unică 112, după care s-a urcat într-un autoturism şi a plecat pe urmele Elenei Buţă, reuşind, în scurt timp, să oprească în trafic taxiul în care aceasta se afla. Agenţii de poliţie care au răspuns solicitării au descoperit, în urma verificărilor, că Elena Buţă nu figurează printre salariaţii DGASPC Constanţa. Oamenii legii au mai aflat şi că în judeţul Constanţa nu există niciun centru de plasament “Pinocchio”. Întrebată de ce a minţit, suspecta le-a spus poliţiştilor că şi-a pierdut locul de muncă şi că încerca să strângă bani pentru a-şi plăti ratele la bancă. Oamenii legii i-au întocmit femeii dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de înşelăciune. Aceasta urmează să fie cercetată în stare de libertate.