Falşi moştenitori de terenuri, condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Falşi moştenitori de terenuri, condamnaţi

Eveniment 14 Octombrie 2013 / 00:00 2326 accesări

Au vrut să se îmbogăţească păcălind autorităţile locale constănţene, însă planul lor a fost dat peste cap de anchetatori. Răzvan Ştefanco, de 35 de ani, şi Silviea Gheorghe, de 54 de ani, ambii din Constanţa, au fost arestaţi în februarie, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa i-au acuzat de tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi fals în declaraţii, respectiv mărturie mincinoasă şi tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au fost cercetaţi, în libertate, şi doi notari publici: Maria Done, din Mangalia, şi Doina Gheorghe, din Ovidiu, ambele fiind acuzate de fals intelectual. După trei săptămâni de anchetă, procurorii DNA Constanţa i-au trimis în judecată pe cei patru suspecţi, dosarul ajungând pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

MĂRTURII DIN... 1880 Potrivit DNA Constanţa, Ştefanco şi Gheorghe s-au dat drept moştenitorii legali ai proprietarilor unor terenuri extravilane din Agigea, Eforie şi Mangalia, care sunt decedaţi de multă vreme, şi au revendicat în instanţă cele 1.300 de hectare de pământ. Ştefanco este acuzat că, în 2008, a obţinut, prin minciuni, documente care atestau că este strănepotul moşierilor decedaţi şi că tatăl său este moştenitorul acestora. Întrucât extrasele de moştenitor fuseseră emise pe numele tatălui său, pe 10 august 2009, Ştefanco a falsificat o procură notarială prin care era mandatat, în mod nereal, de părintele lui să-l reprezinte în faţa autorităţilor, la dezbaterea succesorală. Având toate documentele false, Răzvan Ştefanco a mers la notarul public Maria Done, care, la începutul lui 2011, a emis certificatele de moştenitor false. Procurorii spun că notarul a fost indus în eroare de actele false prezentate de Ştefanco şi de declaraţia mincinoasă a Silviei Gheorghe, care a spus că tatăl lui Ştefanco este văr cu doi dintre moşierii Amedeu şi Radu Butărescu, decedaţi în 1880, şi că a cunoscut-o pe Daria, mama acestora. În escrocheriile cu terenuri a fost implicat şi notarul Doina Gheorghe, care a întocmit în fals şi a autentificat mai multe procuri şi acte de cesiune nereale, pentru a-l ajuta pe Ştefanco să revendice terenurile evaluate la preţuri cuprinse între 2.876.654 euro şi 43.896.200 euro.

SENTINŢA La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Răzvan Ştefanco la cinci ani şi jumătate de închisoare, pe Silviea Gheorghe la patru ani şi şase luni de detenţie, pe Maria Done la două luni cu suspendare, iar pe Doina Gheorghe a achitat-o. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.



12