Falşi papuci Louis Vuitton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Falşi papuci Louis Vuitton

Eveniment 06 Aprilie 2013 / 00:00 671 accesări

Vameşii constănţeni au confiscat, vineri dimineaţă, bunuri contrafăcute în valoare de câteva sute de mii de euro. Reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea spun că, acţionând în baza analizei de risc, s-au efectuat controale amănunţite asupra a două containere sosite din China pentru două societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti. În urma acestor verificări, vameşii au descoperit 19.820 perechi de papuci de plajă ce purtau însemnele Louis Vuitton şi Spongebob, articolele fiind susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproape 390.000 euro. Conform prevederilor legale privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. (F.C.)



12