Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, ieri, recursul Parchetului în cazul tinerilor constănţeni acuzaţi de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, eliberaţi, luni, de Judecătoria Constanţa. Drept urmare, Cătălin Toader Rădăcină, Vasile Iulian Goşa şi Emanuel Tudor Cristache rămîn în arest încă 30 de zile, cu toate că avocaţii au susţinut că nu există niciun înscris contrafăcut şi nu s-a făcut nicio expertiză sau constatare tehnică din care să rezulte că actele sînt false. Împreună cu ei sînt judecaţi, în stare de libertate, Silvian Victor Butnaru şi Gheorghe Iacob, acuzaţi de aceleaşi infracţiuni comise în complicitate cu cei trei. Reamintim că poliţiştii au documentat activitatea infracţională a celor patru, stabilindu-se faptul că, în perioada 2007 - martie 2009, au indus în eroare numeroase instituţii bancare, de credit şi persoane juridice care comercializează produse electronice şi electrocasnice, de la care au contractat credite bancare pentru nevoi personale şi, respectiv, au achiziţionat bunuri în rate, prin intermediul unor persoane fizice fără ocupaţie, special racolate în acest scop, şi prin folosirea de înscrisuri oficiale sau sub semnatură privată contrafăcute, cauzînd un prejudiciu de peste 110.000 lei. În aceeaşi perioadă, suspecţii au procedat la falsificarea a numeroase alte înscrisuri, în special diplome de absolvire a cursurilor liceale, permise de conducere şi rovignete, înscrisuri care au fost remise unor persoane fizice interesate în obţinerea acestora, în schimbul unor importante sume de bani.