Falsificatori de bani, pedepsiţi cu blândeţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
20.000 de dolari contrafăcuţi

Falsificatori de bani, pedepsiţi cu blândeţe

Eveniment 18 Aprilie 2011 / 00:00 3890 accesări

• SENTINŢA • Tribunalul Constanţa a respins, săptămâna trecută, apelurile declarate de cinci tineri constănţeni împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa prin care au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare pentru falsificare de monedă sau alte valori, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori şi complicitate la cele două infracţiuni. Conform hotărârii instanţei de fond, Valentin Piron, de 27 ani, din localitatea constănţeană Murfatlar, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar Cristian Arieşanu, de 19 ani, din Constanţa, Andrei Leonte, de 20 ani, din Constanţa, Sergiu Nicolae Irimescu şi Alexandru Rugină, de 22 ani, din Murfatlar, au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia Tribunalului nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, primele informaţii privind apariţia pe piaţă a unor bancnote de 100 de lei falsificate au apărut în luna februarie 2007, când Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost asaltat de sesizări venite din partea unor taximetrişti sau vânzători ai unor magazine din Constanţa şi din Bucureşti. Aceştia au reclamat că au fost înşelaţi de clienţi care au cumpărat diverse produse sau au efectuat curse taxi plătind cu bancnote de 100 lei falsificate. Într-o primă fază, ancheta a decurs cu dificultate, întrucât, în ciuda portretelor robot realizate, oamenii legii nu reuşeau să-i identifice pe membrii grupului de falsificatori.

• FLAGRANTUL• Primul contact cu infractorii a fost realizat de poliţiştii de frontieră în luna iunie 2007, în Năvodari. Oamenii legii au descoperit că doi bătrâni din localitate au vândut un teren unor persoane cu 3.000 lei, sumă achitată de cumpărători în bancnote de 100 lei, care s-au dovedit a fi false. Din acel moment, anchetatorii au reuşit să strângă laţul în jurul falsificatorilor şi i-au identificat pe trei dintre aceştia. Grupul a fost supravegheat până când bancnotele falsificate au reapărut pe piaţă. Ofiţerii sub acoperire au reuşit să intre în contact cu Valentin Piron folosindu-se de un intermediar şi s-au arătat interesaţi de cumpărarea a 20.000 de dolari falşi în schimbul unui comision de 12 dolari pentru o bancnotă de 100 de dolari contrafăcută. Condiţia pusă de falsificatori a fost aceea de a primi contravaloarea în lei a celor 12 dolari. Tranzacţia urma să se desfăşoare la sfârşitul lunii iulie 2007, însă falsificatorii au motivat că nu au cei 20.000 de dolari întrucât li s-a defectat imprimanta. În noaptea 2 spre 3 august 2007, tinerii au reuşit să scoată, la o altă imprimantă, cei 20.000 de dolari, iar a doua zi dimineaţa l-au contactat pe aşa-zisul cumpărător. Tranzacţia a avut loc pe terasa restaurantului Angeli, situat pe strada Bucureşti, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, la întâlnire au venit Valentin Piron, Nicolae Irimescu şi Alexandru Rugină, cel din urmă fiind şoferul lui Piron şi Irimescu. În momentul în care Piron i-a dat ofiţerului punga cu cei 20.000 de dolari, pe terasa restaurantului au intrat în forţă mai mulţi poliţişti în civil, precum şi o grupă a Detaşamentului de Intervenţii al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa. Cei trei au fost reţinuţi şi duşi pentru audieri la sediul IPJ Constanţa.

• PERCHEZIŢII • Aproape simultan cu realizarea flagrantului, echipe ale Serviciului de Investigaţii Criminale şi ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră au efectuat mai multe descinderi domiciliare. În locuinţa lui Nicolae Irimescu, oamenii legii l-au găsit pe Andrei Leonte, unul dintre membrii grupului, precum şi mai multe bancnote de 100 lei contrafăcute. De asemenea, echipele au descins şi în Năvodari, unde, într-o garsonieră închiriată de Cristian Arieşanu, poliţiştii au descoperit un calculator şi o imprimantă performantă cu ajutorul căreia erau falsificate bancnotele, două CD-uri, unul conţinând fişiere cu scanări după bancnote de 100 dolari, 50 lire sterline şi 50 euro, iar celălalt, cu o bancnotă de 100 lei. Poliţiştii au stabilit că scanările au fost realizate la începutul anului 2007, de Cristian Arieşanu.



12