Falsificatori de dolari, condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Falsificatori de dolari, condamnaţi

Eveniment 25 Septembrie 2012 / 00:00 604 accesări

Judecătoria Constanţa i-a condamnat, ieri, pe Alexandru Fogoroş, de 30 ani, şi Alexandru Sivriu, de 23 ani, ambii din Constanţa, pentru falsificare de valori străine în vederea punerii în circulaţie şi înşelăciune. Fogoroş a primit doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, având un termen de încercare de patru ani şi Sivriu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, termenul de încercare fiind de trei ani. Sentinţa nu este definitivă. Reamintim că al treilea complice, Mircea Stănescu, de 25 ani, din Constanţa, şi-a primit pedeapsa în luna aprilie, fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost judecat separat întrucât a recunoscut comiterea infracţiunii şi a cerut să fie judecat numai pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, beneficiind de reducerea cu o treime a pedepsei. În schimb, Fogoroş şi Sivriu au negat acuzaţiile aduse de procurori.

ACUZAŢII Conform rechizitoriului, cei trei sunt acuzaţi că, în cursul anului 2006, au păcălit şapte persoane, pe care le-au păgubit cu 1.430 de dolari. Potrivit procurorilor, tinerii au accesat o pagină de internet unde sunt postate anunţuri cu vânzări de telefoane mobile, au ales mai multe numere şi au sunat, arătându-se interesaţi de cumpărarea unor celulare. Ulterior, ei s-au întâlnit cu vânzătorii şi au plătit contravaloarea aparatelor cu dolari falşi. În momentul în care au vrut să schimbe valuta în lei, vânzătorii au aflat că fuseseră păcăliţi. Anchetatorii spun că Stănescu, Fogoroş şi Sivriu au stabilit întâlnirile numai noaptea, pentru ca persoanele înşelate să nu-şi dea seama că bancnotele primite sunt contrafăcute şi au folosit cartele preplătite atunci când şi-au sunat victimele, în speranţa că nu vor fi depistaţi. Procurorii susţin că Stănescu a recunoscut tot şi a declarat că dolarii au fost falsificaţi de ei, dar acest aspect nu a putut fi dovedit, întrucât nu s-a găsit nimic la domiciliile lor. De asemenea, tânărul a afirmat că numărul păgubiţilor este mult mai mare, însă nu toate persoanele înşelate au depus plângere la Poliţie.



12