Familia marinarului decedat la Brest cere o autopsie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru stabilirea cauzei decesului

Familia marinarului decedat la Brest cere o autopsie

Social 11 Februarie 2008 / 00:00 788 accesări

Autorităţile franceze continuă cercetările în cazul decesului marinarului constănţean de pe nava „Susie” - sub pavilion românesc - care a murit după ce a fost internat în stare critică la spitalul „Cavale Blanche” din Brest. Tragedia s-a petrecut în urmă cu patru zile, în timp ce nava se afla în largul coastelor atlantice ale Franţei, cînd un elicopter al forţelor navale din Hexagon a fost solicitat pentru a interveni pentru salvarea lui Marian Dumitrescu, un electrician în vîrstă de 56 de ani. Cu toate că nava a cerut în repetate rînduri autorităţilor portuare franceze permisiunea de a ancora în Portul Brest, autorizaţia a fost primită abia după ce un alt marinar a fost transportat în stare gravă la spital cu un elicopter Dauphin. Potrivit primelor investigaţii ale Prefecturii Maritime din Brest, cei doi marinari au fost victimele unei intoxicari cu fosfină, un produs antigerminativ folosit pentru conservarea cerealelor. După ce autorităţile franceze au stabilit că situaţia de pe navă nu prezintă niciun risc pentru mediu, sîmbătă dimineaţa (9 februarie - n.r.), „Susie” a ancorat la Brest. La solicitarea medicilor francezi, cei zece membri ai echipajului aflaţi la bord, au fost transportaţi la spitalul „Cavale Blanche”, unde au fost examinaţi, trei fiind reţinuţi pentru analize suplimentare. În aşteptarea concluziilor examinărilor medicale şi chimice, familia lui Marian Dumitrescu a solicitat, prin intermediul Ambasadei României la Paris, efectuarea unei autopsii, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.



Ştiri recomandate

12