Familia regală celebrează 150 de ani de la înființarea Senatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familia regală celebrează 150 de ani de la înființarea Senatului

Politică 15 Iunie 2014 / 11:15 292 accesări

Principesa moștenitoare Margareta va susține un discurs marți, la ședința Senatului ce va sărbători împlinirea a 150 de ani de la înființarea camerei superioare a Parlamentului, unde îl va reprezenta pe regele Mihai I. Potrivit unui comunicat al Casei Regale, la ședința solemnă vor lua parte și principii Radu și Nicolae. De asemenea, principesa moștenitoare Margareta și principele Radu vor oferi marți de la ora 19.00 un dineu în onoarea Senatului la Castelul Peleș. Evenimentul va reuni conducerea Senatului. Elevii-bursieri ai programului "Tinere Talente" al Fundației Principesa Margareta a României vor susține un recital de muzică clasică. Principesa moștenitoare Margareta se află pentru a treia oară în fața Parlamentului: pe 25 octombrie 2011 a participat la discursul rostit de rege în fața celor două camere reunite ale Parlamentului la împlinirea vârstei de 90 de ani, iar pe 1 aprilie 2014 a reprezentat familia regală la ședința solemnă a celor două camere reunite ale Parlamentului cu ocazia împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Taguri articol


12