Familia Regală sărbătorește Ziua Națională în tren

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familia Regală sărbătorește Ziua Națională în tren

Lifestyle 23 Noiembrie 2016 / 13:44 916 accesări

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor pleca și anul acesta în tradiționala călătorie cu Trenul Regal de 1 Decembrie. Călătoria care începe pe 30 noiembrie de la Gara din Sinaia și se va încheie pe 1 decembrie, la Gara din Sibiu, este dedicată anul acesta aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866, după cum informează reprezentanții biroului de presă al Majestății Sale Regele Mihai I. În Trenul Regal vor fi prezente Familiile Regale ale Belgiei și Bulgariei. Invitații de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, precum și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.

În tren vor fi invitați elevi olimpici, profesori, personalități ale societății civile, autorități locale ale comunităților vizitate și jurnaliști. Familia Regală invită toți locuitorii din orașele Sinaia, Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu să ia parte la acest eveniment care onorează Marea Unire.

Trenul Regal va sosi în Gara Regală din Sinaia miercuri, 30 noiembrie, la ora 15.47, și va putea fi vizitat în Gara din Sinaia, în aceeași zi, între orele 16.30 - 18.30. Garnitura va sosi, în dimineața de 1 decembrie, în Gara din Buşteni, la ora 10.36, unde va staționa pentru 17 minute, iar apoi va avea opriri în gările din Predeal, Brașov, Codlea și Făgăraș. La oprirea din Făgăraș, Familia Regală va vizita, în holul gării, expoziţia de fotografie „Casa Regală a României în imagini”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu. A şasea oprire va avea loc în Gara din Avrig, la ora 15.23, unde trenul va staționa timp de 26 de minute. Cu ocazia opririi la Gara din Avrig, Familia Regală va vizita, în holul gării, expoziţia de fotografie aniversară a 125 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Gării din Avrig şi deschiderea festivă a lucrărilor de construcţie a căii ferate Sibiu - Avrig - Făgăraş - Braşov. Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie 2016, va fi în Gara din Sibiu, la ora 16.35.

Familia Regală va lua parte, în seara de 1 Decembrie, la concertul dedicat Zilei Naţionale, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.



12