Sute de fotografii din arhivele familiei regale britanice, cele mai vechi fiind unele ale reginei Victoria, au fost publicate online, duminică, pe site-ul Flickr, confirmând gustul celor de la Palatul Buckingham pentru noile tehnologii. Peste 600 de imagini au fost postate online, printre acestea numărându-se ...
Michael Mansfield, avocat în Consiliul Reginei, care a reprezentat Casa Regală în timpul anchetei desfăşurate de autorităţile franceze, după decesul prinţesei Diana în accidentul produs într-un tunel parizian, în 1997, a făcut o declaraţie tranşantă: ”prinţesa Diana a fost asasinată” ...
Belgienii au celebrat, ieri, 180 de ani de la fondarea ţării. Punctul culminant al ceremoniilor a fost parada militară din Piaţa Regală, la care au asistat regele Albert II, membrii familiei regale, preşedintele Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy şi reprezentanţi ai altor instituţiilor ...
Simeon de Saxa-Coburg, fost premier în perioada 2001-2005, va da în judecată statul bulgar pentru suspendarea temporară a proprietăţii sale asupra terenurilor care i-au fost retrocedate anterior. Fostul rege şi premier l-ar fi sunat personal pe actualul premier bulgar Boiko Borisov, pentru a-l informa în ...
Marea Britanie alocă 300.000 de euro pe an pentru cheltuielile gărzilor de corp ale fostului premier Tony Blair, în condiţiile în care asigurarea protecţiei familiei regale şi a diplomaţilor a costat 1,8 milioane de euro în prima jumătate a anului. Conform unei anchete realizate de publicaţia britanică ...
Urmaşii lui Dracula Chiar dacă nu este uşor pentru oricine să urmeze exemplul prinţului Charles, care a achiziţionat mai multe proprietăţi în Transilvania, cumpărarea unei case în “ţinutul lui Dracula” poate aduce multe satisfacţii, titrează cotidianul britanic “Daily Mail” ...
Înaintea meciului cu Brazilia, în Olanda a izbucnit o epidemie de... febră portocalie! Hârtia igienică, produsele de patiserie, colanţii, lentilele de contact, faţadele caselor sau ale bistrourilor, toate sunt acum... portocalii! „Portocaliul este culoarea familiei regale însă, de zeci de ani, ea este ...
Prinţul Charles al Marii Britanii şi soţia sa Camilla, căsătoriţi de numai cinci ani, sunt în criză şi trăiesc în case separate, potrivit site-ului britanic People. ”Căsătoria este în criză şi ducesa de Cornwall vrea să petreacă mai mult timp cu cei cinci nepoţi ai săi”, scrie ...
Cheltuieli de două milioane de euro. Prinţesa Victoria, moştenitoarea tronului Suediei, s-a căsătorit cu fostul ei instructor de fitness Daniel Westling, într-o ceremonie oficiată sâmbătă, în Catedrala Sf. Nicolae din Stockholm, în prezenţa a 1.200 de invitaţi. Biserica, recent restaurată, a fost ...
Controversa din jurul nunţii prinţesei moştenitoare a Suediei, Victoria, este departe de a se aplana. Costurile estimate la circa trei milioane de euro nu sunt deloc pe placul supuşilor săi, în timp ce tot mai mulţi suverani îşi confirmă prezenţa la evenimentul prevăzut pentru data de 19 iunie. Printre ...
Capitala britanică a găzduit, sâmbătă, ceremoniile dedicate sărbătoririi zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a, care anul acesta a împlinit 84 de ani, un eveniment fastuos care atrage mii de turişti. Deşi este născută pe 21 aprilie, regina îşi aniversează ziua de naştere în a doua sâmbătă a ...
Îndrăzneaţa rochie neagră pe care prinţesa Diana, pe atunci în vârstă de 19 ani, a purtat-o la primul dineu oficial la care a participat după logodna cu prinţul Charles, a fost scoasă la licitaţie ieri, la Londra. Pentru acel eveniment, tânăra şi timida Diana îşi dorea să poarte o rochie specială ...
Într-o localitate din Piemont, Italia, la Universitatea de Ştiinţe Gastronomice, fondată de mişcarea Slow Food, studiază un număr de peste 300 de studenţi veniţi din lumea întreagă hotărâţi să promoveze “o alimentaţie durabilă şi de calitate”. Situat în apropiere de Alba ...
Fosta soţie a prinţului Andrew al Marii Britanii, Sarah Ferguson, a declarat în emisiunea realizatoarei de televiziune Oprah Winfrey că a consumat alcool în ziua în care a fost filmată acceptând 500.000 de lire sterline de la un jurnalist sub acoperire, pentru a-l prezenta pe acesta fostului ei soţ ...
Trezorierul Casei Regale britanice, Alan Reid, a declarat că familia regală cheltuieşte mai mult decât câştigă şi, de aceea, a trimis Ministerului de Finanţe o cerere pentru un spor al salariului reginei Elisabeta a II-a până la 6 milioane de lire sterline (aproximativ 7 milioane de euro). Fondurile ...
Casa Regală a găzduit, joi, în grădina Palatului Elisabeta, o petrecere cu muzică militară, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 ani de către principele Radu, eveniment la care au participat câteva sute de invitaţi, printre care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu ...