Familia unui tânăr rrom care a murit împuşcat de un poliţist, despăgubită cu 30.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CEDO

Familia unui tânăr rrom care a murit împuşcat de un poliţist, despăgubită cu 30.000 de euro

Eveniment 04 Iulie 2013 / 00:00 468 accesări

Familia unui tânăr rom care a murit împuşcat de un poliţist în 2006 va fi despăgubită cu 30.000 de euro de către statul român, pentru încălcarea dreptului la viaţă şi lipsa unei anchete eficiente, potrivit unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. CEDO a făcut publică, pe 25 iunie, hotărârea dată în cauza Gheorghe Cobzaru c. României, informează un comunicat al organizaţiei Romani Criss. Gheorghe Cobzaru din Bucureşti a sesizat CEDO, în august 2007, cu privire la moartea fiului său, Adrian Cobzaru, pe 19 septembrie 2006, după ce acesta a fost împuşcat de un poliţist, chiar în curtea casei sale, şi la ancheta desfăşurată de autorităţile române, nefinalizată nici în prezent, potrivit deciziei CEDO. Potrivit reclamantului, pe 19 septembrie, la 3.30 noaptea, el şi soţia sa, aflaţi în casă, au auzit o împuşcătură şi au ieşit în curte, unde l-au descoperit pe fiul lor, în vârstă de 22 de ani, la pământ, împuşcat în gât. Poliţistul A.S. îl ţinea de braţul stâng şi îşi punea la loc arma. Agentul mirosea puternic a alcool, potrivit prezentării faptelor de către reclamant, se arată în decizia CEDO. Poliţistul le-a spus părinţilor că Adrian Cobzaru furase o maşină şi, în timp ce aceştia încercau să-l ajute pe tânăr, agentul şi-ar fi sunat superiorul şi i-ar fi spus că l-a ucis pe acesta, îndemnându-l să „aranjeze“ lucrurile. Apoi, poliţistul a sunat la salvare, dându-se drept un vecin, în timp ce părinţii îl duceau pe tânăr la maşina de poliţie, când acesta a decedat. Tânărul a fost transportat ulterior cu maşina de poliţie la spital, unde i-a fost declarat decesul. Versiunea Guvernului român este că, în noaptea de 19 septembrie 2006, poliţiştii A.S. şi L.B. l-au surprins pe Adrian Cobzaru furând marfă dintr-un camion, acesta încercând să fugă cu o maşină. La un moment dat, Cobzaru ar fi coborât din maşină şi ar fi început să alerge, cu agentul A.S. pe urmele sale. Acesta din urmă a tras trei focuri de armă de avertisment, însă Cobzaru s-a refugiat în curtea casei părinţilor săi. Atunci, poliţistul a tras pentru a patra oară din stradă, după silueta fugarului, încercând să îl nimerească la nivelul picioarelor, dar, din cauza iluminării slabe, l-a împuşcat în gât, se mai arată în prezentarea Guvernului. Poliţistul ar fi sunat la salvare la ora 3.23, însă fără a aştepta sosirea acesteia, l-a transportat pe tânăr la spital, unde a fost înregistrat decesul, la ora 3.50.

Raportul medico-legal a relevat că decesul a survenit la ora 3.15, în urma hemoragiei interne şi externe cauzate de un glonţ care a traversat vena jugulară stângă şi a fracturat o vertebră cervicală, fiind tras de la o distanţă destul de mică pentru a lăsa şi alte urme, pe lângă cele ale impactului în sine. Pe 18 decembrie 2006, Gheorghe Cobzaru a depus o plângere penală contra lui A.S. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a decis neînceperea urmăririi penale. Tribunalul a decis însă redeschiderea anchetei. Acelaşi lucru s-a întâmplat de mai multe ori, ancheta nefiind nici în prezent finalizată. CEDO a constatat faptul că statul român se face vinovat de încălcarea dreptului la viaţă, prevăzut de articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, notând că ancheta în acest caz nu a fost eficientă, şi a obligat Guvernul la plata a 30.000 de euro daune morale. Pe durata derulării procesului în faţa CEDO, precum şi în faţa instanţelor naţionale, aplicantul a fost reprezentat de un avocat, cu sprijinul Romani Criss, se arată în comunicatul organizaţiei. Romani Criss consideră că „hotărârea reprezintă o victorie importantă pentru lupta împotrivă încălcării drepturilor omului, în particular a dreptului la viaţă, şi cere autorităţilor române să ia toate măsurile necesare, explicitate chiar de CEDO, pentru a putea evita pierderea de vieţi omeneşti“, se mai arată în comunicatul citat.



12