Familie evacuată din cauza unei datorii de 57.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familie evacuată din cauza unei datorii de 57.000 de euro

Eveniment 31 Iulie 2010 / 00:00 2595 accesări

UŞĂ SPARTĂ. Membrii unei familii din cartierul constănţean Tomis Nord au fost evacuaţi, vineri, din locuinţă, din cauza unei datorii de 57.400 de euro pe care nu au mai putut să o achite. În urmă cu o săptămână, executorul judecătoresc fusese nevoit să renunţe la acţiune după ce a constatat că în apartamentul situat la parterul unui bloc de pe strada Tulcei se află doar fiica proprietarului şi un câine Rottweiler. De data aceasta, lucrurile au stat cu totul altfel. Pentru că membrii familiei au refuzat să deschidă, după aproape 30 de minute, executorul a chemat nişte muncitori care au spart uşa balconului, în prezenţa lucrătorilor Secţiei 2 Poliţie, chemaţi la blocul TL 3. “În apartament se aflau fata, în vârstă de 14 ani, mama ei, o bătrână despre care am înţeles că ar fi bona şi un câine căruia membrii familiei i-au pus botniţă. Am întâmpinat din nou probleme, aşa că am fost nevoiţi să forţăm intrarea în apartament” , a declarat executorul judecătoresc Gabriel Vasile. Câinele a fost preluat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Constanţa. “Patrupedul va fi dus la un adăpost. Membrii familiei au la dispoziţie zece zile pentru a-l lua de acolo. În caz contrar, câinele va putea fi adoptat. Din păcate, dacă nimeni nu va dori să-l ia acasă, animalul va fi eutanasiat. Noi sperăm să nu se ajungă în această situaţie”, a declarat Zeadin Murat, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Constanţa. “Am înţeles că şi joia trecută, când am venit aici pentru prima dată, tatăl se afla acasă, împreună cu fata, dar nu a răspuns. Când l-am contactat telefonic, ne-a spus că a fost implicat într-un accident rutier, dar acest lucru nu s-a confirmat”, a declarat Dimu Calaigiu, creditorul.

ACŢIUNE AMÂNATĂ. Amintim că, joia trecută, în jurul orelor 10.30, când au ajuns în faţa blocului TL 3 şi au bătut la uşa apartamentului nr. 12, executorul judecătoresc şi creditorul au descoperit, cu uimire, că în casă se află doar fiica familiei ce urma a fi evacuată. „Ne-a răspuns fata, în vârstă de 14 ani. Ne-a spus că e singură şi că părinţii ei au plecat dimineaţă. Am aşteptat aproape patru ore ca ei să se întoarcă, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Au fost contactaţi telefonic ca să vină şi să descuie uşa, dar au spus că au avut un accident rutier şi că nu au cum să ajungă. Am chemat un reprezentant al Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor, deoarece ne era teamă că, dacă încercăm să spargem uşa, Rottweiler-ul aflat în apartament va deveni foarte agresiv”, declara atunci Dimu Calaigiu. „Proprietarul locuinţei a împrumutat 57.400 de euro de la o persoană fizică, girând împrumutul cu apartamentul. În luna martie a anului 2009, eu am cumpărat creanţa. Am discutat în mai multe rânduri cu membrii familiei despre achitarea datoriei, dar a fost în zadar. Am câştigat procesul şi ar fi urmat să intru în posesia apartamentului”, a adăugat Calaigiu. Creditorul mai spunea că membrii familiei au acumulat restanţe importante şi la întreţinere. „Cred că este o datorie de peste o sută de milioane de lei vechi. În plus, mai au împrumuturi la şapte sau opt creditori, printre care se numără şi un magazin de electrocasnice”, a precizat Dimu Calaigiu.

Taguri articol


12