Familiei Bodnariu îi vor fi înapoiați copiii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familiei Bodnariu îi vor fi înapoiați copiii!

Social 03 Iunie 2016 / 15:39 624 accesări

Familia Bodnariu a anunţat vineri că a ajuns la o înţelegere cu municipalitatea Naustdal pentru a primi toţi cei cinci copii acasă şi a făcut apel la respectarea nevoii de "linişte şi intimitate netulburată" a familiei în zilele următoare.

"Municipalitatea Naustdal s-a înțeles cu părinții să aducă toți cei cinci copii acasă! Vă mulțumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile și implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!", potrivit unui comunicar de presă publicat de familia Bodnariu şi semnat de pastorul Cristian Ionescu.

De asemenea, familia a făcut apel la respectarea nevoii de "linişte şi intimitate netulburată" în zilele următoare deoarece "urmează o perioadă de reintegrare și reacomodare a copiilor în casa părintească".

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de către Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce două dintre fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat joi un proiect de rezoluţie care vizează Norvegia şi care vine în sprijinul familiei Bodnariu.

Taguri articol


12