Familiile militarilor morţi la Tuzla dau Armata în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familiile militarilor morţi la Tuzla dau Armata în judecată

Eveniment 13 August 2010 / 00:00 668 accesări

Rezultatul anchetei tragediei aviatice de la Tuzla întârzie să apară, iar lipsa unor informaţii din partea procurorilor adânceşte misterul morţii celor 12 militari, cinci dintre ei constănţeni. Rudele celor care şi-au pierdut viaţa pe 5 iulie, în timpul unui antrenament de paraşutism, se tem că dosarul se va prăfui pe birourile magistraţilor până când lumea va uita. Trei dintre familiile celor dispăruţi consideră că viaţa fiilor lor a fost pusă în pericol de ministerul de resort, care nu le-a asigurat echipamente sigure. “Dotări precare. Se gândesc numai la ei. Cum să-şi mărească averile? Poate eu o să mor şi nu o să aflu adevărul”, spune îndurerată Alexandra Florescu, mama soldatului Cosmin Florescu, de 25 de ani, necăsătorit, din Mangalia. Ei i se alătură rudele fruntaşului Cosmin Furtună, de 28 de ani, necăsătorit, din Constanţa, care nu vor bani, ci vor doar să se facă dreptate. Şi familia militarului vasluian Vlăduţ Sărman, de 26 de ani, e nemulţumită de mersul anchetei. Rudele celor trei scafandri militari decedaţi sunt hotărâte să dea Ministerul Apărării Naţionale în judecată pentru că îl consideră că ar fi vinovat de producerea acestei tragedii. În cazul în care judecătorii din România nu vor face lumină în acest caz, familiile sunt hotărâte să meargă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.



12