Familiile nevoiaşe, fără ajutoare sociale dacă nu îşi trimit copiii la şcoală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Familiile nevoiaşe, fără ajutoare sociale dacă nu îşi trimit copiii la şcoală

Social 08 Ianuarie 2015 / 15:04 377 accesări

Mai mulţi deputaţi propun ca familiilor nevoiaşe să le fie sistate ajutoarele sociale dacă nu îşi trimit copiii la şcoală, o iniţiativă legislativă în acest sens aflându-se în consultare publică la Senat. Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat prevede ca familiile nevoiaşe care au în întreţinere copii de vârstă şcolară să poată beneficia de ajutor social doar în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile şcolare. Prin proiect se propune ca inspectoratul şcolar să transmită agenţiei teritoriale situaţia privind frecventarea cursurilor de către aceşti copii, iar plata ajutorului social să fie sistată în cazul în care se constată existenţa a peste 100 de absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar. În expunerea de motive, iniţiatorii menţionează că abandonul şcolar a devenit un fenomen social care a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultima perioadă, cei mai afectaţi de acest flagel fiind copiii proveniţi din categoriile sociale defavorizate. Semnatarii proiectului arată că unul dintre afectele imediate ale abandonului şcolar constă în implicarea acestor copii în activitatea infracţională şi că minorii care abandonează învăţământul sunt principalele victime ale reţelelor de trafic de persoane şi ale cerşetoriei. Potrivit acestora, conţinutul legal al articolului 380 din Codul Penal, care incriminează împiedicarea accesului la învăţământului general obligatoriu, nu pare să fi produs efecte juridice de la adoptare şi până în prezent. ”Majoritatea copiilor care abandonează învăţământul obligatoriu provin din familii dezorganizate, asistate social, care fac parte din categoriile defavorizate. În cazul acestora, mijloacele penale de combatere a fenomenului nu dau rezultate, însă aceste familii depind de diferite tipuri de ajutoare sociale”, precizează iniţiatorii. Ei dau ca exemplu ajutorul social primit în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat şi alocaţia încasată în baza Legii 277/210 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cel din urmă act normativ conţinând o serie de prevederi care reglementează diminuarea cuantumului alocaţiei în cazul în care copilul de vârstă şcolară nu frecventează fără întrerupere cursurile şcolare.



12