În timpul guvernării pedeliste, Emil Boc şi Traian Băsescu se plângeau că se risipesc prea mulţi bani pentru protecţia socială. Drept pentru care s-au apucat să taie “în carne vie”, uitând că art. 1 alin. 1 din Constituţie spune că “statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Ba chiar, drept scuză, Traian Băsescu a susţinut, la acea vreme, că celelalte guvernări au transformat protecţia socială în mită electorală, iar pedeliştii nu fac decât să îndrepte “greşeala”. Acum lucrurile s-au schimbat. Avem altă guvernare, altă viziune, alt respect pentru legea fundamentală. Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a anunţat, vineri, că Executivul va lua toate măsurile necesare pentru a proteja familiile cu venituri mici faţă de creşterea preţurilor la curent electric: “Ceea ce pregăteşte Guvernul este o măsură care să fie activă, în sensul că aceia care au venituri pe membru de familie mici, care sunt vulnerabili în faţa măririi preţului la energie, să beneficieze de o măsură de protecţie activă. Mă refer la o chestiune financiară care să nu-i lase descoperiţi”. Ministrul a spus că de această protecţie socială ar putea beneficia circa 600.000 de familii, nu doar pensionari, ci şi salariaţi cu venituri modeste şi care mai au şi unu sau doi copii: “Pentru protecţia acestora în faţa creşterii preţurilor la energie există două variante: ori factura să fie cu preţul mai mic ori să primească compensarea pentru factura care le-ar veni mai mare”. În context, demnitarul a mai spus că la nivelul Ministerului Muncii se lucrează la un set de măsuri, care va fi aprobat curând în şedinţă de guvern.