Departamentul american de Stat a ordonat sâmbătă evacuarea familiilor personalului de la consulatul SUA din Istanbul, ca măsură de precauție în urma unor informații potrivită cărora grupări extremiste ar intenționa să comită atacuri asupra cetățenilor americani, relatează agențiile AFP și EFE.
Odată cu acest anunț Departamentul american de Stat a actualizat alerta de călătorie emisă luni, prin care le recomandă cetățenilor americani să evite călătoriile în Turcia, mai ales în partea de sud-est a acestei țări.
Decizia a fost luată 'pe baza informațiilor ce indică faptul că grupări extremiste își continuă eforturile pentru a ataca cetățenii americani în cartierele din Istanbul unde locuiesc sau pe care le frecventează', se explică în alerta de călătorie.
Anunțul precizează însă că personalul consular american de la Istanbul rămâne la post și își continuă activitatea normal, iar măsura evacuării familiilor vizează numai acest consulat, nu și alte misiuni diplomatice americane din Turcia.