Procesul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiica sa, Izaura Anghel, sunt acuzați că au încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibași, va începe în curând. Ieri, Tribunalul Argeș a constatat că probele administrate în timpul urmăririi penale sunt legale, iar ...
Curtea de Apel Constanța a respins, ieri, contestațiile formulate de ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, de soția acestuia, Izaura Anghel, frații ei, Florin și Grinică Anghel, dar și de nevasta interlopului oltean, Fănica Anghel, împotriva deciziei Tribunalului ...
Procurorii argeșeni au finalizat ancheta și i-au trimis în judecată pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și pe fiica acestuia, Izaura Anghel, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Dosarul în care cei doi sunt acuzați că ar fi încercat să mituiască un agent de penitenciare va ...
Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost reținută ieri, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, într-un nou dosar penal întocmit pe numele ei. Aceasta fusese chemată la sediul Parchetului pentru a da declarații ...
Trimiși în judecată pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, soția acestuia, Izaura Anghel, frații ei, Florin și Grinică Anghel, dar și nevasta interlopului oltean, Fănica Anghel, au cerut restituirea dosarului pe masa ...
Deși se aștepta, probabil, ca Tribunalul Constanța să dispună punerea lui în libertate, așa cum a făcut-o de două ori până acum, iată că magistrații l-au dezamăgit. Este vorba despre ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, încarcerat sub acuzația că l-ar fi ...
Familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pare urmărită de ghinion. După ce fiul său, soția și ginerele au ajuns în spatele gratiilor, încă o nenorocire lovește clanul de la Drăgănești-Olt. Mama lui Bercea, Elena Anghel, a murit în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Floreasca din ...
Încet, încet, golurile din plasa ţesută de actorii, principali şi secundari, ai celui mai mare scandal de corupţie din România zilelor noastre se umplu. Câte un nume, câte o informaţie, câte o lămurire... Un important magistrat din România, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ...
Odată deschisă „Cutia Pandorei” în scandalul Bercea-Băsescu, noi dezvăluiri uluitoare legate de acest caz exploziv continuă să apară în fiecare zi. După ce membrii familiei Anghel au prezentat probe compromițătoare la adresa lui Mircea Băsescu, în prezent arestat preventiv pentru trafic ...
Noi informații explozive continuă să apară pe marginea uriașului scandal Bercea-Băsescu! Sosită ieri la Constanța, Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a mai făcut o dezvăluire incendiară care aruncă lumină asupra dedesubturilor mitei plătite pentru eliberarea din puşcărie a ...
Trei săptămâni! Atât a durat ancheta procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați preventiv pentru trafic de influență, respectiv complicitate la această infracțiune. Ieri, cei doi au fost ...
Mircea Băsescu își va petrece următoarea lună în arestul Poliției Capitalei. Decizia a fost luată, vineri după-amiază, de Curtea de Apel București, care a judecat contestația formulată de fratele președintelui împotriva arestării sale preventive pentru trafic de influență ...
Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, nu scapă din pușcărie. Tribunalul Constanța i-a respins, ieri, cererea de revocare a arestului preventiv și de înlocuire a acestei măsuri cu cea a controlului judiciar sau cu arestul la domiciliu. În schimb, concubina lui, Izaura Anghel, i-a convins ...
Ce se întâmplă, în prezent, în România este strigător la cer. Te lasă pur şi simplu fără cuvinte, aşa cum au rămas marile cancelarii europene şi chiar aliaţii americani, care tac mâlc pe această temă. Ce se întâmplă, pe scurt, în România zilelor noastre? Fratele Mircea, al preşedintelui ...
Speranțele de eliberare din arest pe care le-a avut ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, încarcerat, la începutul acestei luni, pentru șantaj, au fost spulberate, ieri, de magistrații Curții de Apel Constanța. Instanța i-a respins acestuia cererea de înlocuire a arestului ...
Ieri a apărut în spaţiul public motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, care arată negru pe alb că: „Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să ...