La începutul secolului trecut, Constanța se mândrea cu strălucirea și eleganța clădirilor, cu oaspeți de seamă, chiar familia regală, Carol I și Regina Elisabeta petrecându-și vacanțele în orașul de la malul mării. Banchete regale se țineau chiar la Hotel Intim, care a rezistat de-a lungul timpului, dar care, de vreo două decenii, a ajuns într-o stare de degradare avansată. Naționalizat de comuniști, revendicat după Revoluție, imobilul este abandonat de pe la începutul celui de-al treilea mileniu. Noii proprietari speră în continuare să-l vândă și cer o sumă "modică": 950.000 de euro

Strada Nicolae Titulescu din Constanța. Nu cred că mulți constănțeni știu unde este. Și totuși este una dintre străzile cu cele mai multe monumente istorice din orașul de la malul mării. Majoritatea sunt clădiri construite la începutul secolului trecut. Peste ele, timpul a așternut povești care mai de care mai interesante. Este simplu de ajuns. La ieșirea din Piața Ovidiu, înspre faleză, pe partea dreaptă, un gang se deschide chiar la începutul unui mic bloc comunist, celebrele "cutii de chibrituri" apărute intempestiv în zona istorică a Constanței. Am urmat drumul și prima reacție a fost să fac stânga împrejur din cauza mirosului puternic de urină. Mi-am ținut respirația pe cei 4 - 5 metri și am intrat pe strada care poartă numele fostului ministru de Externe. De la primii pași se simte atmosfera romantică a perioadei interbelice. Doar clădirile dau această impresie, pentru că restul se încadrează perfect în imaginea societății românești. Ruine, mizerie, buruieni, personaje dubioase care privesc cu jind la puținii turiști străini care ajung în această zonă.

HOTELUL LUI EMINESCU

După câteva zeci de metri, pe partea stângă, chiar lângă Biserica Romano-Catolică "Sfântul Anton de Padova", se ridică Hotelul Intim. Mă rog, fostul hotel sau, mai bine zis, fantoma sa. Ridicată în jurului anului 1880, la puțin timp după ce Dobrogea a revenit la patria-mamă în urma Războiului de Independență, clădirea, construită în stil eclectic, cu elemente predominante de Art Nouveau şi cu o structură neoclasică a faţadei principale, se află într-o stare avansată de degradare. Ceea ce a fost unul dintre mai spectaculoase stabilimente de la începutul secolului trecut se află în paragină, fiind scos din circuit de două decenii. Frumoasa grădină de vară din fața intrării a cunoscut vremuri mai bune, fațada hotelului își pierde pe zi ce trece din farmec, iar interiorul pare să fie decorul unor scene de luptă. Chiar și așa, turiștii se opresc, admiră locul și fac fotografii. Cei români nu se miră de starea în care a ajuns, dar cei străini sunt de-a dreptul șocați și nu înțeleg de ce Constanța nu-și prețuiește istoria.

La începuturile sale, hotelul purta un nume franțuzesc, dar cu rezonanțe britanice. Hotel d’Angleterre strălucea prin eleganță și era gazda balurilor la care participa lumea bună din oraș, dar și personalități de vază venite din întreaga țară. Printre acestea, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, care a locuit timp de zece zile la mansardă, în 1882, și a descris într-o scrisoare trimisă amantei sale, Veronica Micle, felul în care arăta orașul pe atunci: "Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului: O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva hoteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu”.

NAȚIONALIZAT DE COMUNIȘTI

Timp de peste un deceniu, Hotel d’Angleterre a fost una dintre mândriile orașului, dar s-a luat hotărârea să fie demolat și în locul său să fie construit un alt hotel. Noua clădire a fost finalizată în 1909, iar proprietarii i-au dat și un nume nou, Hotel Regina, în onoarea Reginei Elisabeta, consoarta Regelui Carol. Stabilimentul avea subsol, două etaje și mansardă, se întindea pe o suprafață impresionantă, 1.605 metri pătrați, iar superba grădină din jur pe aproape 1.000 de metri pătrați. Oaspeții aveau la dispoziție 21 de camere, cu baie proprie, iar salonul găzduia banchetele regale. În plus, era un loc de întâlnire a intelectualilor, care au dat viață aici la două cercuri literare, dar și a marilor oameni politici din fruntea partidelor istorice. În 1925, tot aici a luat ființă "Cercul Intim", care avea să marcheze istoria ulterioară a hotelului. Societatea culturală organiza ceaiuri dansante la care erau prezente personalitățile orașului. În același an, s-au făcut lucrări de modernizare și s-au montat instalaţii de apă caldă şi rece în fiecare cameră, calorifer, electricitate și telefon.

În perioada interbelică, a rămas unul dintre locurile selecte din Constanța, dar războiul și venirea comuniștilor la putere au însemnat începutul declinului. Nemulțumiți de legătura dintre denumire și familia regală, comuniștii l-au transformat în Hotelul Intim și l-au naționalizat, trecându-l în patrimoniul Partidului Comunist Român. Aproape trei decenii mai târziu, a revenit în circuitul turistic, dar fără strălucirea de altădată.

REVENDICAT ȘI ABANDONAT

După Revoluție, hotelul a fost revendicat de fiicele ultimului proprietar, care au dus o bătălie în instanță cu statul român pentru a-l recupera. Au reușit după 10 ani, dar nu au avut și resursele de a întreține uriașa clădire. Așa că au pus lacătul pe poartă și s-au apucat să caute cumpărători. Prețul prohibitiv pe care l-au cerut, în jur de 4 milioane de dolari, i-a îndepărtat din start pe cei interesați. De-a lungul anilor, au scăzut la 2 milioane de euro, dar nici așa nu au avut succes. Drept urmare, în acest moment, hotelul figurează pe site-urile imobiliare cu un preț oarecum mai accesibil, 950.000 de euro. Perioada de așteptare și-a pus însă amprenta asupra stării clădirii, în special în interior. Chiar dacă se văd încă sculpturile și picturile murale, pereții s-au scorojit, au dispărut candelabrele și nu mai există niciun fel de mobilă. Ce a fost de furat s-a furat deja, geamurile clădirii fiind sparte în dese rânduri de hoți. Un miros de aer închis și mucegai domină atmosfera. Aproape că pare un loc mistic, iar poveștile vizitatorilor spun chiar că ar fi bântuit. Nu de unul, ci de mai multe spirite. O fată care a murit de leucemie chiar într-una din camerele hotelului, doi tineri îndrăgostiţi, care şi-au jurat credinţă veşnică, ba chiar însuși Eminescu, supărat că nu și-a ținut promisiunea de a o aduce aici pe Veronica. Un lucru este însă clar. Chiar hotelul în sine ar trebui să îi bântuie pe cei care ar putea să facă mai mult pentru restaurarea sa.