Fără apă, din cauza datoriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fără apă, din cauza datoriilor

Politică 13 Septembrie 2006 / 00:00 798 accesări

Pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici, măsura cea mai eficientă este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. În doar cîteva zile, după ce au rămas fără apă la robinete, datornicii îşi achită cea mai mare parte a restanţelor. În aceste condiţii, săptămînal, sînt avizate şi debranşate sute de abonaţi cu restanţe, indiferent de statutul juridic al acestora. Pentru perioada 11 – 15 septembrie, 34 agenţi economici, 30 asociaţii de locatari/proprietari şi 214 de gospodării individuale din Constanţa, Eforie, Hîrşova, Năvodari, Castelu, Ovidiu, Corbu, Lumina, Techirghiol şi Mangalia sînt avizaţi pentru debranşare din cauza datoriilor de peste 350.000 lei către Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa. Datornicii pot rămîne fără apă potabilă, dacă în termen de cinci zile de la avizare nu şi-au achitat restanţele. Abonaţii ale căror debite sînt foarte mari se pot prezenta la sediul regiei pentru încheierea proceselor verbale de eşalonare. În cazul asociaţiilor de locatari/proprietari, soluţia viabilă pentru evitarea debranşării este încheierea convenţiilor de facturare individuală. Pentru aceasta, reprezentanţii asociaţiilor se pot adresa Departamentului Juridic din cadrul RAJA Constanţa, la sediul central, de pe str. Călăraşi, nr. 22 – 24.

La data avizărilor, printre societăţile datornice către RAJA se numărau şi: SC „Keu Interstar” SRL cu 620,59 lei, SC „Tehno Ind” SA cu 229,27 lei, SC „Şoimul Com” SRL, cu 203,98 lei, SC „Sem Agro Group Alexandria” SRL cu 3.415,78 lei, SC „Full Beton” SRL cu 1.688,59 lei, SC „Aprodex” SA Bucureşti cu 951,69 lei, SC „CMM Metal Prest” SRL cu 401,04 lei, toate din Constanţa, SC „La Telu” SRL din Corbu, cu 202,46 lei şi SC „Lacto Baron” SRL, din Hîrşova, cu 388,48 lei. Cele 30 asociaţii de locatari/proprietari din Constanţa, Năvodari, Agigea şi Cumpăna aveau la data avizărilor datorii de 100.357 lei. Astfel, au primit avize de debranşare asociaţiile constănţene 377, 511, Bl. 40, Bl.9 Sc. A+B, 330, Murgoci 1+2, 499, A-2, FC 20, 508 Bl. FB 10A, FB 7B, 257. În Năvodari au fost atenţionate 13 asociaţii: 66 Sud, 05, 14 Sud, 6 Chimie, E,F, 6 Chimie ABCD, 14 Est, Pro Cabana, 12 Est, 32 Est, 15 Est, Legmas Crângaşu, 3 Sud, 2 Sud. Potrivit purtătorului de cuvînt al RAJA, Irina Oprea, cele două asociaţii din Agigea (AP 1 Agigea şi AP Sudului, nr. 8) au datorii de 434,34 lei şi respectiv 97,39 lei, iar cele trei din Cumpăna (AP 2/828, AL 3, AP F7, F8, F9) de 4.441,06 lei, 21.432,44 lei şi respectiv 497,85 lei.

Taguri articol


12