Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul acestei zile, 14 iunie 2016, în jurul orei 08,00, la conducta de alimentare cu diametrul de 600 mm din municipiul Constanţa, de pe b-dul Tomis, zona intersecţiei cu b-dul Alexandru Lăpuşneanu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul 12,30 - 17.00. Sunt afectaţi de lipsa apei potabile abonaţii de pe b-dul Tomis - tronsonul delimitat de intersectile cu Aurel Vlaicu şi Alexandru Lăpuşneanu; b-dul Lăpuşneanu pe tronsonul delimitat de Tomis şi Nicolae Iorga; perimetrul delimitat de Badea Cârţan - Tulcei - Ştefăniţă Vodă - Badea Cârţan şi cartierul Anadalchioi.
Iniţial, echipele de intervenţie au încercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta alimentarea cu apă a abonaţilor deserviţi.
Având în vedere complexitatea lucrărilor, dar şi debitul mare de apă, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile pe tronsonul avariat.
„Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de această avarie şi îi asigurăm că echipele noastre de intervenţie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții SC RAJA SA într-un comunicat.