Pentru remedierea unei avarii la conducta de 250 mm de pe strada Dorului din municipiul Constanţa, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile duminică, 04 septembrie 2016, în intervalul orar 08,00 - 13,00.
Sunt afectaţi toţi consumatorii din cartierul Coiciu. Iniţial, încă din jurul orei 06,00 dimineaţă, echipele de intervenţie au încercat remedirea avariei cu conducta sub presiune, pentru a nu afecta alimentarea cu apă a abonaţilor deserviţi. În urma decopertării tronsonului avariat, s-a constatat necesitatea înlocuirii unei porţiuni din conducta, pe o lungime de aproximativ 6 metri, ceea ce a dus la sistarea furnizării apei potabile.
„Ne cerem scuze faţă de abonaţii afectaţi de această avarie şi îi asigurămcă echipele noastre de intervenţie vor face tot posibilul pentru remedierea situaţiei şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA.