Fără apă rece și caldă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fără apă rece și caldă!

Social 15 Octombrie 2014 / 00:00 1125 accesări

Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson din conducta de alimentare cu apă din Constanța, de pe b-dul Al. Lăpușneanu intersecție cu str. Secerișului, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 15 octombrie 2014, în intervalul 8,00 - 18,00. Vor fi afectați consumatorii de pe b-dul Al. Lăpușneanu, pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Tomis și str. N. Iorga, dar și cei de la blocurile alimentate prin punctele termice numerele 57, 100, 115 și 124. ”Ne cerem scuze faţă de abonații afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, potrivit SC RAJA SA. La rândul său, RADET a anunțat oprirea apei calde de consum pentru abonații din zonele menționate. De asemenea, Centrala Termoelectrică Palas a comunicat întreruperea agentului termic primar pentru remedierea unor defecţiuni, astăzi, între orele 1.00 și 19.00. Astfel, RADET se află în imposibilitatea de a furniza apă caldă de consum pentru următoarele puncte termice: 59, 73, 74, 75, 76, 125, 126 şi 127 - situate în zona Casa de Cultură, Kaufland. ”Vă mulţumim pentru înţelegere!”, potrivit RADET. Pentru informații suplimentare, clienții pot suna la Dispeceratul RADET, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0241/616.792.

Taguri articol


12