SC RAJA SA a comunicat oprirea apei reci pentru executarea unor lucrări de înlocuire conductă apă rece din subsolul blocului TD4B, de pe str. Mircea cel Bătrân nr. 152 A, astăzi, între orele 8.00 și 16.00. ”Ca atare, suntem în imposibilitate de a furniza apă caldă către consumatorii din blocurile: MD12, MD12A, TD4, TD4A, TD4B, alimentaţi din punctul termic 104, zona Tomis II”, potrivit unui comunicat al RADET.
Totodată, Centrala Termoelectrică Palas a anunțat că întrerupe furnizarea agentului termic primar pentru remedierea unor defecțiuni, de ieri, ora 23.00, și până pe 2 octombrie, ora 18.00. În această situație, RADET anunță că nu va putea furniza apă caldă de consum pentru următoarele puncte termice: 12, 13, 14, 15, 63, 69 şi 70 - situate în zona Peninsulă, Piaţa Ovidiu, Muzeul Marinei, Gară. ”Pentru informaţii suplimentare, clienţii pot suna la Dispeceratul RADET, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0241.616.792“, potrivit RADET.