Românii sînt aşteptaţi, duminică, la urne, începînd cu ora 7.00, secţiile de votare urmînd să fie închise la ora 21.00. Legea privind alegerile locale stipulează că prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Totuşi, alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, care să îl ajute să îşi exercite dreptul de vot. Ca măsură de siguranţă, actul normativ menţionează că persoanele care candidează în circumscripţia în a cărei rază teritorială se află secţia de votare respectivă nu pot însoţi alte persoane în cabina de vot, în scopul de a le ajuta să voteze. Accesul alegătorilor cu telefoane mobile sau aparatură de înregistrare în cabinele de vot este interzis. Pentru ca buletinul de vot să fie valabil, alegătorii trebuie să se asigure că pe ultima pagină a acestuia este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămînă în exterior şi le introduc în urnă, avînd grijă să nu se deschidă. Potrivit prevederilor legale, îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. Dacă buletinul de vot se deschide în aşa fel încît secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, menţionîndu-se acest lucru în procesul-verbal al operaţiunilor de votare. După exercitarea dreptului de vot, în cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe verso-ul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea \"votat\" şi data scrutinului. Potrivit Legii 67/2004, aşa cum a fost modificată, vor fi considerate nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decît cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila \"VOTAT\" sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere. Pe de altă parte, votul va fi considerat valabil în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă. De asemenea, nu vor fi considerate nule buletinele de vot care au fost introduse în altă urnă decît cea destinată de biroul electoral al secţiei de votare. În ziua alegerilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, în acest scop atribuţiunile lui fiind extinse şi în afara localului secţiei de votare, pînă la o distanţă de 500 de metri. Potrivit unei hotărîri a BEC, duminică, între orele 7.00 şi 21.00, sînt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare pe o rază de 500 de metri, cu supravegherea respectării acestei prevederi legale fiind însărcinaţi reprezentanţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (poliţişti şi jandarmi). Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice, dar nu mai mult de o oră, iar măsura trebuie să fie anunţată anterior, prin afişare la uşa secţiei de vot, cu cel puţin o oră înainte. Legea prevede că, în timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi toate lucrările biroului electoral rămîn sub pază permanentă, iar membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în acelaşi timp. Pentru buna desfăşurarea a scrutinului, legiuitorul a prevăzut mai multe fapte care constituie contravenţie sau infracţiune. Constituie infracţiune împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane şi promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. Tot infracţiuni sînt tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unui act de identitate nul sau fals, dar şi atacul prin orice mijloace asupra secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale, ruperea sigiliilor, deschiderea urnelor înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, precum şi utilizarea urnei speciale în alte condiţii decît cele prevăzute de lege.