În acest an, medicii din sistemul de urgenţă nu vor beneficia de creşteri salariale, pentru că, în contextul crizei economice, una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii (MS) va fi extinderea serviciului SMURD pe plan naţional. Subsecretarul de stat, Raed Arafat, a declarat că, în 2008, salariile personalului din sistemul de urgenţă aproape s-au dublat. „Nu cred că medicii au motive să se plîngă acum de veniturile pe care le încasează, chiar dacă anul acesta nu li se vor mai mări salariile”, spune Arafat. Pe de altă parte, subsecretarul de stat din MS a mai spus că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte majorarea salarială promisă sindicatului Sanitas. „Preocuparea mea este să dezvolt sistemul de urgenţă şi să gestionez banii pe care Guvernul îi va aloca acestui segment într-un mod cît mai eficient”, a mai spus dr. Arafat. Subsecretarul de stat consideră că nemulţumirile privind salariile, care au avut loc în mai multe oraşe, nu au nicio justificare. „Unii, cînd se plîng de salarii, se referă la salariul de bază şi uită de venitul total, cu gărzi şi sporuri”, a spus, nu de mult, subsecretarul de stat. El a precizat că toate unităţile care lucrează în sistemul de urgenţă beneficiază de un spor mediu pe unitate de 75%. „Orice persoană a primit un spor mediu între 50% şi 100%. Toată lumea doreşte ca salariile să fie cît mai mari, dar trebuie să te uiţi şi la cît se poate da de la buget”, a mai declarat Arafat. Precizăm că, pe 15 noiembrie 2008, în mandatul fostului ministrul al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, Federaţia Sanitas şi Ministerul Sănătăţii au semnat un acord privind creşterea salariilor în sistemul sanitar cu pînă la 25%, în 2009. Liderul „Sanitas”, Marius Petcu, a precizat că, dacă pînă la 31 ianuarie 2009, ordonanţa de urgenţă privind salariile din sistemul sanitar nu va fi aprobată de noul ministru, Ion Bazac, sindicaliştii din Sănătate vor redeschide conflictul de muncă şi vor apela, dacă este necesar, şi la grevă. „Ministrul Sănătăţii a spus că, după aprobarea Legii Bugetului, va încerca să respecte toate prevederile acordului şi sperăm, totuşi, să nu se ajungă la grevă”, a adăugat Petcu.