Fără despăgubiri pentru pierderile din industria cărnii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fără despăgubiri pentru pierderile din industria cărnii

Justiție 28 Martie 2013 / 00:00 337 accesări

Bugetul statului nu permite alocarea de despăgubiri pentru firmele din industria cărnii care au înregistrat pierderi în ultima perioadă, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, menţionând că nu există o evaluare a pierderilor. „Nu cred că putem acorda despăgubiri celor din industria cărnii (care reclamă scăderea vânzărilor în urma scandalurilor din ultima vreme - n.r.), pentru că bugetul de stat nu îşi permite în momentul de faţă şi până acum nu putem vorbi de despăgubiri atâta timp cât nu avem o evaluare”, a spus ministrul în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai fermierilor. El a afirmat că pierderile înregistrate ţin de relaţiile comerciale dintre firmele din România şi cele din străinătate. Preşedintele Federaţiei Pro Agro, Alexandru Jurconi, a declarat anterior că se constată o scădere cu cel puţin 10% a consumului intern de carne de vită faţă de perioada similară a anului trecut, iar exporturile de carne de vită şi cal au ajuns aproape de zero ca urmare a scandalurilor de pe piaţă din ultima perioadă.



12