Personalul medical este insuficient, astfel că nu vor fi făcute disponibilizări, se vor căuta soluţii pentru medicii tineri referitoare la asigurarea locului de muncă şi a unei locuinţe gratuite, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. În schimb, situaţia personalului din aparatul administrativ, respectiv şoferi, femei de serviciu, va fi analizată. Cseke a precizat că se caută soluţii pe termen scurt şi mediu pentru stoparea migraţiei medicilor tineri. “Vom încerca să dăm o siguranţă medicului rezident prin asigurarea unui loc de muncă după terminarea studiilor. În colaborare cu alte ministere, avem în vedere şi alte măsuri complementare cum ar fi asigurarea gratuită a unei locuinţe”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, chiar şi în Ministerul Sănătăţii este personal insuficient, fiind foarte multe posturi vacante, în condiţiile în care specialiştii au plecat. Ministrul a precizat că urmează să fie elaborat un program pentru susţinerea medicilor în mediul rural, acolo unde asistenţa medicală este deficitară.