Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, nu vor avea energie electrică vineri, 22 iulie, între orele 8.00 și 16.00 abonații din stațiunea Mamaia, respectiv hotelul și restaurantul Ovidiu, precum și cei din municipiul Constanța, bloc Fin.Co.Ge.Ro, cartierul Coiciu: Cernica, Govora, Muscel, Alex Alexandridi, str. Cumpenei, Spiru Haret, Medeea, Valu lui Traian, Samuel Micu, Petre Poni, Despot Vodă și agenții economici SC Concret, benzinărie OMV - Petrom, Cantina TCIND, ABC - VAL, barul Funsa Gheorghe, chioșc Compress, cabină Romtelecom, BMP-M RAJA. De asemenea, între orele 9.00 și 17.00 nu vor avea energie electrică locuitorii din Dropia și cei din Hârșova, iar între 9.00 și 18.00, cei din Medgidia, din zona Pieței Nord.